În al doilea trimestru din 2018, pensia medie lunară a fost de 1.122 lei, exact aceeaşi valoare consemnată în trimestrul precedent. Urmare a creşterii preţurilor, puterea ei de cumpărare a scăzut la 98,7% faţă de T1 2018. Totuşi, faţă de primul trimestru din 2017, când pensia media lunară a fost de 1.022 lei, s-a consemnat o creştere de 9,8% în termeni nominali (+4,2% în termeni reali).
Pe parcursul ultimelor 12 luni, numărul de persoane aflate în plată a scăzut per total cu circa 11 mii de persoane. Evoluţiile au fost, însă, mult diferite pe categorii, cu o creştere de 32 de mii la persoanele care au atins limita de vârstă şi de 10 mii de persoane în cazul celor care au beneficiat de pensie anticipată parţială.
De reţinut, numărul persoanelor pensionate anticipat a continuat să se diminueze uşor, de la 22 de mii la 21 de mii de persoane. Scăderi semnificative au înregistrat beneficiarii de pensii în calitate de urmaş (-11 mii de persoane) dar, mai ales, cei încadraţi în diverse grade de invaliditate (-41 de mii de persoane mai puţin pe parcursul ultimelor patru trimestre).
De reţinut, în timp ce numărul beneficiarilor de pensii de asigurări sociale s-a redus cu 18 mii de persoane, numărul persoanelor care s-au încadrat la pensia de asigurări sociale de stat a crescut cu 7 mii de persoane (vezi tabelul):
Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale și pensia medie lunară pe categorii de pensii
Pensia medie (lei lunar) | Număr (mii) | Pensia medie (lei lunar) | ||||
T2`17 | T2`18 | T2`17 | T2`18 | Variația | ||
Nominală % | Reală% | |||||
Total | 5222 | 5204 | 1022 | 1122 | 980,00% | 4,20% |
Asigurări sociale de stat | 4673 | 4680 | 982 | 1073 | 9,2 | 3,7 |
Limită de vârstă | 3965 | 3989 | 1154 | 1264 | 9,5 | 4 |
Pensie anticipată | 22 | 21 | 1165 | 1283 | 10,1 | 4,5 |
Pensia anticipată parțială | 77 | 88 | 808 | 971 | 20,2 | 14,1 |
Invaliditate | 595 | 554 | 591 | 616 | 4,2 | -1,1 |
Urmaș | 563 | 552 | 570 | 624 | 9,5 | 3,9 |
De reţinut, ca urmare a creşterii semnificative a preţurilor din al doilea trimestru al anului în curs (indicele de inflaţie a staţionat peste pragul de cinci procente), puterea de cumpărare a sumelor încasate de la stat a scăzut la mai puţin de jumătate în raport cu creşterea nominală a pensiilor (inflaţia medie lunară din T2 2018 a fost 5,34%).
Diferenţe notabile faţă de această medie s-au înregistrat în cazul persoanelor care s-au pensionat anticipat în condiţii mai favorabile decât cele stabilite anterior (ele au beneficiat de o creştere medie de circa 20% nominal şi 14% în termeni reali) şi în cazul persoanelor invalide, la care a avut loc o scădere a puterii de cumpărare.
Altminteri, capacitatea de a achiziţiona mărfuri şi servicii din pensia primită de la stat a reînceput să crească mai substanţial la mijlocul acestui an (datele statistice vor apare de-abia spre mijlocul lunii decembrie). Indexarea punctului de pensie cu 10% va acoperi mult mai clar inflaţia anuală, şi ea prognozată a fi pe un trend de scădere spre finalul lui 2018.
Numărul celor care beneficiază de ajutor social de completare pentru a atinge nivelul pensiei minime garantate a scăzut uşor faţă de trimestrul anterior, la un nivel majorat cu 28% pe parcursul ultimilor trei ani, similar cu majorarea nivelului venitului minim garantat de la 400 de lei la 520 lei.
Creşterea a fost ceva mai pronunțată pe segmentul beneficiarilor proveniți din sistemul asigurărilor sociale (+33%) și a vizat mai puțin pe cei proveniți din fostul sistem pentru agricultori (+11%). De reţinut, există şi un mic număr de persoane care provin din sistemul militar (1,5 mii sau 0,8% din total) şi s-au situat sub pragul legal de venit minim.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (mii persoane)
T4 2015 | T4 2016 | T4 2017 | T2 2018 | |
Număr total | 629 | 570,1 | 812,8 | 806,3 |
Din sistemul asigurărilor sociale | 500,3 | 467,3 | 659,1 | 661,8 |
Din fostul sistem pentru agricultori | 128,7 | 102,8 | 152,1 | 143 |
De la 1 iulie, pensia minimă a crescut la 640 de lei (+23%, deci mai consistent decât punctul de pensie), potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2017. Reamintim că valoarea minimă de 520 de lei a fost aplicabilă din martie 2017, când pensionarii au beneficiat de o majorare a acesteia de la 400 de lei, prin OUG nr. 2/2016.
Majorarea la 640 de lei a sumei minime încasate va trimite în a doua parte a anului, foarte probabil, numărul de persoane beneficiare de ajutor social pentru completarea pensiei stabilite pe bază contributivă undeva spre 1 milion de persoane şi va nivela masiv veniturile în partea de jos a scalei actuale de venituri pentru pensionari.
COMMENTS