Securitatea energietică e bulversată: Europa, şi nu numai, se confruntă în prag de iarnă, cu creşti halucinante la preţul gazelor naturale, materie primă indispensabilă asigurării căldurii şi electricităţii cetăţenilor. Autorităţile statale dau din colţ în colţ şi nu ştiu încotro să o apuce.
Nici România nu face notă discordantă, problema securităţii energetice fiindu-ne repusă pe tapet de o realitate incontestabilă. Oraşe metropolă nu pot asigura căldură în spitale, datoriile cresc, primarii se dau de ceasul morţii că nu le dă Guvernul bani (care Guvern, mă întreb eu?). La peste 30 de ani de la căderea comunismului nu ne-am debarasat de păguboasele mercuriale sau cerinţe de genul *să ni se deie*! S-a ocupat cineva de securitatea energetică? A pregătit cineva această iarnă? Că doar ştim de la un fost preşedinte că *iarna nu-i ca vara*! A, uitasem, am avut treburi mai importante: să dăm pomeni primarilor pentru a prelua partidul, să îi scoatem pe tuşă pe cei care au îndrăznit să ne amintească de ceea ca am promis, să blocăm formarea unui Guvern nou, cu puteri depline, pentru că nu mai suntem noi moţ în vârful parului ( în paranteză fie spus, s-ar putea să fie acel par de care va fi spânzurat curând partidul).
E inadmisibil, şi nu o spun eu, ci experţii în domeniu, ca la nivelul de resurse cum ar fi gazele naturale pe care îl are România să nu găsim soluţii pentru a ne asigura necesarul intern, la un preţ corect şi confortabil. E inadmisibil ca la mixul de producţie pe care îl avem şi potenţialul de a produce energie să nu reuşim să ne asigurăm necesarul de kilowaţi la preţul corect. O să spuneţi că statul nu are controlul pe producţie şi distribuţie. Statul are însă suficiente pârghii: de la acţiuni în companii din piaţa energiei până la pârghiile fiscale necesare ponderării exceselor celor care vor să facă supraprofit.
Ce nu avem e altceva: pricepere şi dorinţă de a face lucrurile aşa cum trebuie! Singurele lucruri pe care le facem sunt cele pe care ni le sugerează Uniunea Europeană. Nu zic, Doamne fereşte, că e rău să stai în linie cu politicile comunitare. Dimpotrivă! Ceea ce e rău e că refuzăm să judecăm şi cu mintea noastră şi să ne valorificăm atuurile. În fond, politicile comunitare se nasc din aceste judecăţi individuale ale statelor membre. Dar dacă noi nu le avem pe ale noastre, ce facem?
În problema resurselor energetice chiar avem un cuvânt important de spus. Iar UE nu ne poate ajuta prea mult, măcar şi privind prin prisma faptului că nici ea nu stă pe roze, fiind la mâna *tătucului gazelor* din *mama Rusia*. Ne place sau nu ne place, asta e situaţia: robinetul Gazprom se deschide fix cât vrea *tătucu*. Ne place sau nu ne place, Rusia e un jucător global cu care trebuie să colaborezi şi nu să încerci să îl pui la colţ. Nu de alta, dar s-ar putea să îngheţe jumătate de Continent!
La fel, nu ar trebui să ne grăbim să facem din China *capra râioasă* a lumii, doar pentru că aşa vrea *unchiul Sam*, cel care ne tot minte că ne dă liber la intrare la el în bârlog. S-ar putea ca peste câţiva ani să constatăm că cei bolnavi de râie am fost noi, iar cei vizionari au fost chinezii. Indiferent cât i-au blamat ecologiştii în ultima vreme pentru că nu renunţă la cărbune, personal consider că China procedează corect! Decât să mergem 100% după cai (energie) verzi pe pereţi şi să constatăm că nu mai bate vântul atât cât trebuie pentru a ne produce necesarul de energie, mai corect e să mergem pe un mix echilibrat şi să înlocuim capacităţile de producţie vechi cu altele noi, moderne, mai puţin poluante. Cel puţin până vom găsi alte soluţii cu adevărat viabile în timp! Pentru că ţipetele isterice ale domnişoarei Greta nu ţin nici de foame, nici de cald!
COMMENTS