În aprilie 2021, statul român s-a împrumutat de la populație în cadrul programului Tezaur cu dobânzi la sumele plasate în lei cuprinse între 2,95% la 1 an și 3,75% la cele depuse pe 5 ani. La acel moment se înregistra o inflație măsurată prin indicele prețurilor de consum de 3,05% în martie și 3,24% în luna de subscriere.
Adică, la menținerea ritmului de creștere a prețurilor, banii depuși urmau să-și păstreze cu aproximație puterea de cumpărare, ceea ce era rezonabil. Nu câștiga și nu pierdea mare lucru nimeni. De fapt, la prima scadență de plată a cuponului, de la finele lunii aprilie 2022, inflația a ajuns deja la 10,15% potrivit datelor publicate oficial pentru luna martie.
Ceea ce se traduce în termeni reali într-o diminuare a puterii de cumpărare cuprinsă între 5,8% și 6,5%, adică o penalizare de circa șase procentuale sau, dacă vreți, un impozit de circa 6% pe banii (deja impozitați anterior) cu care cetățenii au împrumutat statul aflat în nevoie pentru a se achita de obligațiile asumate.
Prin contrast, dobânda la creditele aflate în sold în luna februarie 2022 (date din buletinul statistic al BNR) luate de populație era de 6,49%, mult sub rata inflației. Medie rezultată din 11,36% la termene de până la un an și 9,46% la termene între 1 și 5 ani, dar 4,02% la creditele pe termen de peste 5 ani (a se citi credite ipotecare).
Din nou cam șase procente sub rata inflației, dar în beneficiul celor care stau într-o locuință nouă luată pe bani (ai altora) împrumutați. Dar stați, să vedem cu cât sunt remunerate depozitele celor care au depus banii economisiți la bancă (mulți dintre ei locatari în locuințe vechi): media la lei doar 1,79%, cu 2,15% la termene între 6 și 12 luni.
În euro e și mai interesantă situația: 0,08% la depozite și 3,83% la credite (în urmă cu un an era 3,90%), tot în februarie 2022. La o inflație de 6,2% în Zona Euro, majorată la 7,8% în luna martie 2022 și la o depreciere NOMINALĂ a leului de doar 1,23% în decurs de un an (de la 4,8878 lei/euro în martie 2021 la 4,9481 lei/euro în martie 2022). Echivalentă cu un efort de plată în lei de 5,2% cumulat din dobândă plus curs, cu cinci puncte procentuale SUB rata inflației.
Așadar, pe fondul unei lichidități intenționat expandate în piață la nivel internațional pe motiv de pandemie, avem de-a face cu ceea ce se cheamă „hazard moral”. Adică o stimulare a celor care își asumă riscuri în luarea unor credite pe termen lung într-o situație care le este LOR favorabilă pe termen scurt rezultată prin discriminarea celor mai chibzuiți, care nu marșează la asemnea angajamente dar sunt penalizați pentru asta prin politica de dobânzi, atât de sectorul bancar cât și de către stat.
Acum, dacă băncile sunt o afacere privată și, după cum se vede, au avut grijă să profite de conjunctura de criză (de unde și profiturile record pe 2021, deși contribuția sectorului financiar la creșterea economică de 5,9% în termeni reali a fost, conform datelor INS, NULĂ), rămâne ciudat de ce statul favorizează unii cetățeni în detrimentul altora.
A face politică socială prin indexări de ordinul inflației pe bani împrumutați cu penalizarea semnificativă a altora poate aduce voturi, câtă vreme nu se confirmă zicala din engleză, „you can fool some people sometime, but not all the people all the time” (cei care au ajuns cu lectura până aici știu traducerea).
Dar parcă ar fi fost mai corectă introducerea unei prevederi în contractul TEZAUR (!?) cu statul ca suma primită anual pentru consumul personal amânat în beneficiul consumului imediat al unora sau grăbit prin credite al altora să fie CEL PUȚIN corespunzătoare inflației măsurate și certificate tot de către insituțiile statului.
COMMENTS