Timp de peste două decenii, gigantul american cu veleităţi multinaţionale Citibank a fost alături de România, contribuind nu numai la dezvoltarea sistemului bancar ci şi punând umărul atunci când economia avea nevoie de finanţări externe. Lista de contribuţii e lungă şi impresionantă, iar Tibor Pandi, directorul general al băncii le-a trecut în revistă doar pe cele mai importante, punctând şi ceea ce va urma pentru compania pe care o conduce.
În primul rând, felicitări pentru cea de a 20-a aniversare a prezenţei în România! Cum ar putea fi caracterizaţi aceşti ani pentru un gigant de talia Citibank, cu peste 200 de ani de istorie şi prezenţă în 160 de state şi peste 200 de milioane de clienţi? De ce a considerat grupul în 1996 că e timpul să pună Bucureştiul pe harta Citi?
Citi a fost una dintre primele bănci internaționale care a lansat business-ul de corporate & investment banking în România, în 1996. Pe atunci, lucram cu câțiva clienți companii multinaționale, la fel de tineri pe piață ca noi, la începuturile României ca economie liberă. În acea perioadă am văzut oportunitatea de a face business aici. Piața avea nevoie de o instituție bancară cu prezență globală și cu experiență de afaceri de pe alte piețe mult mai dezvoltate. Mă bucur că acești 20 de ani au confirmat încrederea pe care am avut-o atunci și că am reușit să creștem în România împreună cu clienții noștri.
Am depus toate eforturile pentru a deveni una dintre cele mai importante bănci corporate din România, iar poziționarea și modelul nostru de business ne permit să sprijinim în continuare dezvoltarea economică a țării. Facem acest lucru ajutând companiile multinaționale să acceseze piața locală, dar și sprijinind companiile cu capital românesc să devină internaționale. Oferta noastră de produse și servicii corespunde în special nevoilor acelor companii care își doresc o experiență singulară și uniformă în accesarea mai multor piețe.
Istoria colaborărilor dintre statul român şi Citibank este lungă. Puteţi detalia care ar fi cele mai importante contribuţii aduse la dezvoltarea noului capitalism într-o ţară estică ieşită din aproape o jumătate de secol de beznă comunistă?
Aș spune că am contribuit prin inovare în peisajul bancar românesc, prin implementarea de bune practici din alte economii dezvoltate, dar și prin programele noastre de responsabilitate socială corporativă în zona de educație financiară și antreprenorială.
Privind în urmă la acești 20 de ani, am avut realizări care ne-au diferențiat în ceea ce privește noutatea serviciilor pe piața locală. Spre exemplu, am avut un rol inițiator în introducerea conceptului de management al lichidităților pe piață. Citi a fost prima bancă străină care a încheiat parteneriate cu alte bănci locale pentru încasarea de numerar, ordine de plată și cecuri, în 1996.
Câțiva ani mai târziu, am fost prima bancă care a încheiat un împrumut sindicalizat în monedă locală cu sectorul privat, iar apoi am debutat seria de emisiuni de obligațiuni pentru Guvernul României pe piețele internaționale, începând cu 2012 și continuând în prezent.
Strategia noastră a fost în principal una de creștere organică, dar, selectiv, am realizat și achiziții care ne-au permis să ne consolidăm prezența în cadrul segmentului de piață pe care îl vizăm și să îmbunătățim accesul clienților la rețeaua noastră globală. Aici mă refer la achiziția diviziei de custodie și servicii pentru valori mobiliare de la ING în șapte țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, în 2013-2014.
În 2014, am fost implicați în listarea Electrica, cea mai mare ofertă publică inițială a României, care a fost și una dintre tranzacțiile recunoscute la nivel internațional în zona de investment banking.
În sfera digitală, am investit și continuăm să investim pentru a ne asigura că platformele noastre de management al lichidităților și al expunerii valutare rămân competitive pentru clienții noștri și în linie cu noile dezvoltări tehnologice. Utilizându-le, clienții economisesc timp prin efectuarea online a operațiunilor financiare pentru companiile lor. Preocuparea noastră constantă față de acest segment a fost recunoscută în repetate rânduri, Citi primind timp de 10 ani consecutiv premii pentru cea mai bună platformă digitală de corporate banking din România.
Pe partea de implicare în comunitate, avem parteneriate îndelungate cu organizații neguvernamentale cu prezență internațională, precum Junior Achievement și United Way, pentru a îmbunătăți accesul tinerilor la educație financiară și antreprenorială și a le facilita accesul la o viață independentă financiar. Facem acest lucru atât prin investiții financiare, cât și prin implicarea voluntară a colegilor noștri în activități cu impact pozitiv în comunitate.
Și cel mai important, sunt foarte mândru de echipa noastră din România. Banking-ul rămâne un business în care încrederea este o componentă esențială, de aceea ne bazăm pe specialiștii noștri să ofere produsele și serviciile clienților într-o manieră profesionistă și de încredere. Avem colegi care sunt de 20 de ani în bancă, care și-au petrecut întreaga carieră în Citi. Avem și colegi care au fost promovați în roluri regionale și care, din România, coordonează mai multe țări pe diferite linii de business precum managementul lichidităților, trezorerie, resurse umane, financiar sau operațiuni și tehnologie. Asta spune multe despre competențele colegilor noștri și despre o cultură a meritocrației pe care am clădit-o timp de 20 de ani la Citi România.
Citibank este considerată ca fiind o bancă a corporaţiilor, private şi nonprivate, cea care furnizează orice tip de serviciu la cele mai înalte standarde de calitate pentru astfel de entităţi economice. De ce această abordare şi cum reuşiţi să menţineţi aceste standarde atât de sus?
Într-un peisaj bancar dominat de competiție în creștere, de un context macroeconomic plin de provocări și de complexitățile reglementărilor, fiecare bancă trebuie să își revizuiască modelul pentru a identifica acele produse și servicii care generează venituri și care sunt cele mai relevante pentru client. Trebuie să vadă care sunt liniile de business cu care pot avea succes și dacă au oamenii potriviți pentru a duce la îndeplinire acest plan, dacă managementul cheltuielilor și controlul riscului sunt adecvate.
Pentru Citi în România, business-ul de corporate banking a fost unul strategic încă de la început și arena unde suntem cei mai puternici. Strategia noastră pe acest segment este foarte clară: sprijinim companiile locale medii și mari și multinaționalele să se dezvolte și să rămână competitive într-un mediu schimbător, fie că au nevoie de capital de lucru sau de suport pentru a-și exporta produsele în afara granițelor. În era globalizării, avantajul competitiv al Citi, în raport cu competitorii noștri locali și internaționali, rămâne rețeaua globală care deservește clienți instituționali din peste 100 de țări.
O dovadă a succesului acestui model este volumul tranzacțiilor pe care le-am gestionat în acești 20 de ani: peste 20 de miliarde de dolari în împrumuturi, obligațiuni și fuziuni & achiziții pentru clienți din România în perioada 1996 – 2016.
Acest model nișat pe care îl avem în România este în linie cu strategia noastră globală. După criză, Citi a depus foarte multe eforturi pentru a-și revizui strategia și prezența teritorială. Banca a devenit mai simplă, mai mică, mai sigură și mai puternică, reușind astfel să își îmbunătățească și calitatea și consecvența veniturilor.
Cum arată astăzi, în indicatori uzuali şi mai puţin uzuali, compania pe care o conduceţi?
Citi este una dintre cele mai profitabile bănci de pe piața din România, înregistrând un profit net de 201 milioane lei la finalul anului 2015, cu active de 8,8 miliarde lei și un indicator de rentabilitate a activelor de 2,29%. Sucursala locală este parte integrantă a Citibank Europe plc, instituție cu sediul central în Irlanda, având o valoare total\ a bilan]ului de peste 50 miliarde de euro și 9000 de angajați în 21 de țări din Europa.
Cum creşte acum, la nivel de Citibank, local şi regional, noul banking? Există schimbări de paradigmă, schimbări de abordare a clientului? Sesizaţi schimbări ale pretenţiilor acestora sau rafinare a cerinţelor privind produsele şi serviciile?
Într-o lume dominată de concurență disruptivă, inclusiv în industria serviciilor financiare, cred că băncile trebuie să fie proactive în abordarea schimbării.
În ceea ce privește portofoliul de produse și servicii, investițiile noastre în inovare sunt aliniate la tendința clienților de a trece la mijloane mai sofisticate de operațiuni financiare, inclusiv plăți mobile, conversii valutare online, carduri corporate, diferite mijloace de acces la distanță la serviciile băncii. Investițiile în tehnologie reprezintă o prioritate strategică pentru Citi în întreaga lume, iar asta impactează în mod pozitiv și produsele și serviciile pe care le oferim în România.
Referitor la clienții cu care lucrăm, ne concentrăm pe un segment foarte specific pentru care capabilitățile noastre sunt cele mai relevante. Clienții corporativi cărora ne adresăm sunt în căutarea unui partener puternic și strategic, care înțelege afacerea lor și care este în măsură să-i ajute să navigheze provocările și schimbările secolului 21. Ei apreciază perspective macroeconomice documentate și analize de piață care îi ajută să ia decizii de afaceri în cunoștință de cauză, soluții de trezorerie și gestionarea lichidităților care valorifică dezvoltările tehnologice, o bună integrare între bancă și sistemele corporative existente, o mai mare mobilitate, o experiență bancară de calitate și o relație de încredere cu bancherii.
În confruntarea cu o concurență din ce în ce mai mare din partea jucătorilor din FinTech, cred că băncile trebuie să se adapteze și să încorporeze cultural noi metode de lucru, ca răspuns la cererile clienților.
Cum vedeţi dezvoltarea bankingului în noua eră postcriză? Care credeţi că au fost lecţiile care ar fi trebuit însuşite de bancheri în recenta criză? Credeţi că au fost asimilate sau se vor repeta? Cât de departe suntem de celebra sintagmă din 2008-2009 „too big to fail”, în condiţiile în care autorităţile de reglementare strâng şurubul în ceea ce priveşte cerinţele de capital şi prudenţialitate?
Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai importante lecții învățate este despre importanța de a construi o cultură a eticii. Nivelul de conștientizare și responsabilitate a angajaților are implicații uriașe pentru bancă, pentru brand, pentru clienti și acționari. Poți avea controale, poți avea reglementări solide și o supraveghere eficientă, dar fiecare angajat trebuie să fie conștient de faptul că lucrează pentru întreaga instituție și că, zi de zi, are responsabilitatea integrității și siguranței băncii.
La nivel global, Citi a depus multe eforturi în acest sens. Pe plan intern, deciziile noastre trebuie să treacă trei teste: dacă sunt în interesul clienților noștri, dacă generează valoare economică și dacă sunt responsabile sistemic.
Conceptul de „too big to fail” nu ar trebui să mai existe în viitor. Noile reglementări bancare ce presupun obligația băncilor americane de a-și pregăti planuri de redresare într-o situație ipotetică de presiune financiară („living wills”), supravegherea prudențială mai strictă, plus schimbarea de paradigmă culturală în business, ne vor asigura ca banii contribuabililor să nu mai fie folosiți în viitor pentru a salva bănci.
Cum şi-a propus Citibank abordarea pieţei româneşti pe termen mediu şi lung? Ce aşteptări aveţi şi totodată la ce să se aştepte clienţii din România?
În România, rămânem fideli misiunii noastre de a susține creșterea și progresul companiilor locale mari, multina]ionale, a sectorului public, precum și a intreprinderilor mici și mijlocii de top. Vom continua să oferim clienților noștri instituționali o gamă variată de produse și servicii financiare de înaltă calitate: servicii corporate și investment banking, trezorerie și servicii pentru valori mobiliare, gestionarea lichidităților, carduri corporate și finanțări comerciale, cu o suită completă de platforme digitale și instrumente de analiză. În toate zonele de activitate, ne concentrăm pe menținerea unei echipe de specialiști talentați și de încredere, care gestionează relația cu clienții într-un mod personalizat.
Cred că una dintre cele mai puternice dovezi ale faptului că strategia noastră funcționează este că avem relații de business cu clienți din România care durează de 20 de ani, de când am intrat pe piață.
Dacă la început rolul Citi era de a ajuta companiile multinaționale să acceseze piața de aici, acum ne bucurăm să sprijinim și companiile românești să devină internaționale.
Pentru viitor, ambiția mea este ca Citi să aibă oportunitatea de a ajuta din ce în ce mai multe companii românești să se extindă pe piețele internaționale. Noi îi numim „campionii piețelor emergente” și, deși lucrăm deja cu o parte dintre ei, mi-aș dori ca în viitor să colaborăm cu mult mai mulți.
COMMENTS