Rezultatele studiului Cei mai doriţi angajatori, iniţiat în perioada martie – mai a acestui an, de către Catalyst Solutions, confirmă interesul candidaților pentru companiile de tehnologie. Studiul Cei mai doriţi angajatori dezvăluie percepţiile candidaţilor în raport cu angajatorii care activează în România. Acesta sondează gradul de atractivitate al brand-urilor de angajator, precum şi aşteptările pe care candidații le au de la aceştia.
Topul Celor mai doriţi angajatori este dominat de companii care activează în IT, Automotive, Oil&Gas, precum şi companii care își desfășoară activitatea în Telecom și FMCG. Companiile care se plasează pe primele 10 poziții în 2017 sunt: Oracle, Microsoft, IBM, Continental, Google, OMV Petrom, Vodafone, Amazon, Grup Renault România şi Coca-Cola HBC. În top 20, sunt reprezentate industriile financiar-bancar, consultanță şi BPO. Participanţii la studiu au fost întrebați care sunt top 3 companii pentru care își doresc să lucreze, iar răspunsurile lor au fost libere, neasistate.
„Într-o piață în care pentru a atrage și reține candidații doriți, companiile au nevoie de informaţii specifice cu privire la grupul ţintă şi comportamentul acestora, studiul “Cei mai doriţi angajatori” le pune la dispoziţie astfel de date pentru construirea strategiei de recrutare și Employer Branding. Cum mă situez în topul preferințelor grupului țintă? Care sunt canale de comunicare pe care ar trebui să le folosesc pentru ca mesajul companiei mele, respectiv oportunitățile de carieră să fie cunoscute de ei? Care sunt motivele pentru care candidații nu au aplicat la joburile companiei mele, deși sunt pe lista companiilor dorite de ei? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care pot oferi răspunsuri rezultatele studiului Cei mai doriți angajatori” – Alexandra Stancu, Talent Attraction & Employer Branding Coordinator, Catalyst Solutions.
„Pentru că, indiferent de pregătirea, experiența sau profilul candidaților, la Oracle există constant poziții deschise. Fie că vorbim de roluri în domeniul financiar, în vânzări, în resurse umane, în domeniul tehnic (development, consultanță sau support), de candidați cu experiență îndelungată, de nișă, sau aflați la început de drum, oportunitățile noastre de carieră acoperă un spectru foarte larg. În plus, angajații noștri au acces la resurse diverse de training și dezvoltare, inclusiv la expertiză și certificări internaționale. Politica noastră de resurse umane, care se adaptează în permanență trendurilor și nevoilor pieței, se reflectă într-un pachet competitiv de beneficii (care include componente de asigurare, servicii medicale și o serie largă de discounturi și facilități pentru angajați). Nu în ultimul rând, Oracle este recunoscut pe piața din România pentru cultura sa organizațională. Angajații noștri formează o comunitate bazată pe colaborare, pe pasiuni și hobby-uri comune și pe cultivarea intereselor din afara sferei profesionale. Toate acestea se reflectă în mediul de lucru, care este unul prietenos și inspirațional” – au declarat reprezentanții Oracle.
„Credem că acest feedback vis-a-vis de brand-ul de angajator s-a transmis de la angajații noștri către piață, ceea ce ne poziționează ca un angajator atractiv pe piața muncii din România și nu numai. Candidații care sunt în proces de căutare de oportunități de carieră, pun accent pe aceste aspecte atunci când sunt deciși să facă o schimbare profesională. De asemenea, posibilitatea de a lucra cu tehnologii de ultimă generație într-un mediu de business dinamic, sunt elemente care diferențiază Microsoft de alți angajatori existenți pe piața muncii” – au declarat reprezentanții Microsoft.
Care sunt criteriile în funcție de care respondenţii îşi aleg angajatorul? Studiul Cei mai doriți angajatori analizează criteriile care stau la baza deciziei în funcție de care candidații își aleg compania preferată. În top 5 criterii pe care le iau în considerare candidații, se plasează mediul de lucru plăcut, alături de pachetul de salarii şi beneficii oferit de compania respectivă. Următoarele criterii sunt siguranța locului de muncă, posibilitățile de evoluție profesională respectiv, programele de training pe care compania le oferă. Într-o piață în care numărul de oportunități de carieră este ofertant, procesul de luare a deciziei devine mai rafinat, candidații țin cont de mai multe aspecte și valorizează o serie de alte criterii, pe lângă cele financiare.
*Average of the scores rated on a scale of importance in choosing an importance: 1 – the least important, 7 – extremely important
O altă dimensiune analizată în studiul Cei mai doriţi angajatori se referă la canalele de comunicare folosite de respondenți atunci când vor să afle mai multe informații despre companii şi oportunităţile de carieră. Rezultatele arată că în topul modalităților de informare sunt portalurile de joburi (75,43%), recomandările primite de la prieteni și colegii (63,54%), alături de site-urile companiilor (58,67%). În plus, rețeaua de socializare Linkedin (54,58%), interacțiunea personală cu angajatorii (53,66%), anunțuri ale angajatorilor pe site-uri de știri și de specialitate (50,76%) și târgurile de joburi (47,40%) sunt preferate de respondenţi.
*Percentages out of total valid N*Overall = 11.036
Cu toate că mediile de comunicare online și rețelele de socializare sunt prezente destul de sus în topul canalelor utilizate, potențialii candidați nu neglijează interacțiunea directă cu reprezentanții organizației. De cele mai multe ori, ei sunt în căutarea acelor cadre în care pot discuta direct cu angajați din cadrul companilor vizate, fie că vorbim de evenimente la sediul companiei, târguri de carieră sau alte evenimente de business la care este prezent un anumit angajator. Feedback-ul primit de la prieteni sau colegi cântărește și el foarte mult în decizia de angajare. Din acest motiv experiența pe care companiile o oferă actualilor angajați este definitorie pentru reputația lor în piață.
Rezultatele studiului Cei mai doriți angajatori din acest an se bazează pe informaţiile colectate în urma unui chestionar online în perioada martie – mai 2017. La studiu au participat 11,036 respondenţi cu studii superioare, atât juniori, cât și candidați cu experiență din toată țara.
COMMENTS