TotalSoft o numește pe Adina Gurgu în funcția de CTO

TotalSoft o numește pe Adina Gurgu în funcția de CTO

TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de ERP și soluții financiare la nivel internațional, parte a companiei inovatoare Logo Yazılım A.Ş (Logo), anunță numirea Adinei Gurgu (foto) în funcția de Chief Technology Officer (CTO), începând cu luna august. Aceasta va fi responsabilă cu dezvoltarea tehnologică a companiei și gestionarea echipelor de dezvoltare software.

Adina Gurgu face parte din echipa TotalSoft de aproape 20 de ani și a realizat proiecte complexe, atât în România, cât și la nivel internațional, pentru clienți importanți, precum: Rompetrol Group, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Deutsche Leasing și Raiffeisen Leasing.

De asemenea, a facut parte din echipa de dezvoltare a Charisma Business Suite, având experiență solidă în dezvoltarea de software, precum și în livrarea proiectelor. Obiectivele Adinei prevăd identificarea de și alinierea companiei la tendințe tehnologice mondiale, precum și gestionarea echipei de dezvoltare a produselor Charisma.

TotalSoft a intrat într-o nouă fază a evoluției sale și țintește să devină un jucător global puternic, păstrându-și, totodată, poziția de lider pe piața locală. În acest scop, apreciem și sprijinim oamenii din echipă, care au talentul și pasiunea de a crește compania. În anii petrecuți în TotalSoft, Adina Gurgu a crescut constant ca profesionist și a jucat un rol important în dezvoltarea Charisma, software care acum este implementat în întreaga lume. Suntem mândri să avem astfel de oameni valoroși alături și am convingerea că, având-o pe Adina la conducerea echipei tehnice, TotalSoft va continua să furnizeze clienților soluții de cea mai bună calitate, menținând în același timp cele mai înalte standarde în serviciile livrate”, a declarat Önder Eren, CEO TotalSoft.

Adina Gurgu este absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București și a obținut o Diplomă Professional Certificate in Management, de la Open University din Marea Britanie.

TotalSoft este lider de piață pe segmentul ERP și unul dintre puținii furnizori de servicii end-to-end din România, precum și unul dintre primii 10 furnizori globali de soluții software pentru industria de leasing. Produsele de top ale TotalSoft – Charisma ERP și Charisma HCM – sunt lideri de piață în România, cu aplicare în nouă verticale de business: servicii financiare, retail, distribuție, producție, servicii, construcții, agricultură, energie și medical.

TotalSoft a fost achiziționată în toamna anului trecut de Logo Yazılım A.Ş. (Logo), cel mai mare furnizor independent de software din Turcia, ca parte a strategiei companiei de a se extinde pe piețele internaționale.

TotalSoft este unul dintre cei mai importanți furnizori regionali de sisteme informatice de business (ERP, HCM, CRM, DM și BI) și unul dintre jucătorii de top la nivel mondial pe parte de soluții financiare și de leasing. În prezent, TotalSoft are o echipă de 440 de specialiști și proiecte în 46 de țări, pe patru continente.

TotalSoft face parte din Logo Business Investment S.A. (Logo), cel mai mare furnizor independent de software din Turcia. Cu o experiență de peste 30 de ani, Logo este una dintre companiile de software cu cea mai rapidă dezvoltare, oferind soluții și servicii inovatoare prin intermediul a peste 800 de parteneri. Compania este prezentă pe 45 de piețe internaționale și deservește peste 85.000 de clienți din Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Logo este prima companie publică de IT din Turcia și are o capitalizare de piață de peste 400 milioane de dolari.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0