TotalSoft – reconfirmată al patrulea an consecutiv ca lider în topul furnizorilor de soluţii ERP din România

ERP

TotalSoft, producătorul sistemului Charisma ERP, s-a clasat pentru al patrulea an consecutiv pe primul loc în topul furnizorilor de soluţii de tip ERP din România, conform studiului “ERP Romania 2013. Analysis and trends of the ERP software products and related services” publicat la sfârşitul lunii octombrie de către compania de cercetare de piaţă şi consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC).

Pe o piață în creștere cu doar 4%, TotalSoft își menține cota de 16% și domină, practic, cele 3 verticale de business care reprezintă mediul privat în cadrul studiului. Astfel, TotalSoft ocupă pentru al patrulea an consecutiv locul 1 în retail și distribuție și se află pentru al treilea an în fruntea furnizorilor de ERP cu soluții pentru domeniul serviciilor. De altfel, în domeniul serviciilor, considerat unul dintre segmentele cu cea mai accelerată evoluție în ultimii doi ani, TotalSoft înregistrează o creștere de 23% pe licențe, fiind și singurul furnizor din top aflat pe trend ascendent. Și în verticala de producție, TotalSoft a înregistrat o creștere de 23% pe parte de licențe, cea mai mare din acest segment, urcând pe locul 2.

„Cererea pentru soluții ERP în România a dezamăgit, din nou, în 2012. Creșterea a fost modestă, mai ales în contextul unor volume extrem de mici raportate la economia României și la populație. În același timp, este de remarcat tendința de concentrare la vârful piramidei vendorilor, cei mai mari reușind, cu mici excepții, să câștige cotă de piață și, de multe ori, chiar să genereze piață printr-un marketing focusat și o abordare extrem de pragmatică a clienților cu potențial și nevoi de business”, Eugen Schwab Chesaru, Managing Director, PAC România.

Cu 22,8 milioane de euro cifră de afaceri înregistrată în 2012 în România, din care peste 18 milioane euro obţinută din furnizarea de soluţii de tip ERP (Enterprise Resource Planning), TotalSoft se remarcă pentru al patrulea an consecutiv ca lider al acestei piețe. Veniturile provenite din furnizarea Charisma se împart în licențe, reprezentând 36%, și furnizarea de servicii de implementare, mentenanță și suport tehnic, reprezentând 64%. Surclasarea funizorilor de soluţii software ERP mult mai titrate pe plan mondial se dovedește a fi o strategie clară a companiei românești, în special în zona privată unde expertiza, referințele și numărul mare de implementări reprezintă un atu extrem de important.

„Reconfirmarea poziției de lider al pieței ERP românești ne onorează și consider că este cea mai clară dovadă a validității produsului nostru în mediul local și internațional, atestând totodată valoarea echipei TotalSoft. Rezultatele acestei analize demonstrează încă o dată că strategia noastră de investiţie în produs, de aliniere la cele mai noi tehnologii din lume şi de adaptare continuă la nevoile de afaceri actuale este corectă”, spune Liviu Dan Drăgan, CEO, TotalSoft.

Pentru următorul an se așteaptă o creștere de aproape 7% a pieței de ERP, unul dintre argumentele principale fiind dezghețarea proiectelor IT pe fonduri europene, estimate de PAC la 65 milioane euro. Pe termen mediu și lung, respectiv 2020, PAC apreciază că nevoile în continuă schimbare ale pieței vor determina o creștere a acesteia până la 300-400 milioane euro. Principalii factori care vor influența această evoluție vor fi adaptarea administrației publice la cerințele europene, reorganizarea producătorilor de energie, creșterea cererilor companiilor străine de a lucra cu parteneri de business cu soluții software aliniate, precum și deschiderea managementului local către sisteme ERP care să ofere un control financiar și o transparență mult mai bună.

Soluția care a clasat TotalSoft pe locul 1 al studiului PAC, Charisma, are în portofoliu peste 1000 de companii naţionale şi 80 de grupuri multinaţionale, liderii piețelor de retail & distribuție, servicii, producție și servicii financiare. Charisma este singurul produs software B2B românesc implementat în 20 ţări pe 3 continente (Europa, America de Sud și Africa).

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0