Traian HALALAI, Președinte, Exim Banca Românească: Anul 2022 a stat sub semnul fuziunii  cu Banca Românească – o oportunitate excelentă și, în același timp, o mare provocare operațională și profesională

Traian HALALAI, Președinte, Exim Banca Românească: Anul 2022 a stat sub semnul fuziunii cu Banca Românească – o oportunitate excelentă și, în același timp, o mare provocare operațională și profesională

„Cât privește 2023, este un an complex pentru noi pentru că vorbim practic despre o nouă bancă, cu un nou model de business, cu altă complexitate, cu un nou target. Și cu o nouă denumire – din luna mai, EximBank a devenit Exim Banca Românească. În acest context, principala provocare constă în integrarea cu succes a componentei de retail pentru a continua să ne îndeplinim misiunea de a susține creșterea prosperității în România și de a ne întări rolul de partener de creștere, sincronizat cu așteptările clienților, indiferent de contextele pe care le traversăm”, ne spune președintele băncii, Traian Halalai.

Cum apreciați anul 2022 din punctul de vedere al activității și rezultatelor Exim Banca Românească: care sunt rezultatele celei mai importante fuziuni din piața bancară românească? Cum a fost prima parte a anului curent, în contextul persistenței tensiunilor geopolitice și a mixului inflație-dobânzi ridicate?

 2022 reprezintă anul în care Exim a înregistrat una dintre cele mai semnificative ascensiuni în top 10 cele mai mari bănci de pe piaţa locală după active, urcând pe locul 8 în top, de pe poziţia 10 în 2021, cu active de aproape 23 mld. lei. Vorbim despre o reușită excepțională, construită cu tenacitate an de an, având în vedere că este vorba despre ascensiunea unei bănci care în 2012 ocupa poziția 21 în topul băncilor și care a activat, până la fuziunea cu Banca Românească, exclusiv pe segmentul corporate.

La nivel operațional, desigur că anul 2022 a stat sub semnul fuziunii cu Banca Românească – o oportunitate excelentă și, în același timp, o mare provocare operațională și profesională. Vorbim despre un proiect extraordinar, unic pe piața bancară – este pentru prima oară în istoria banking-ului românesc când o bancă cu capital de stat preia o bancă privată – despre care ne vom aminti peste ani, cu mândria că am fost parte a acestei premiere pe piața bancară.

Mai important însă decât realizarea pro­fesională este impactul pe care această fuziune îl are pe piața bancară: intrarea pe segmentul de retail a unui nou jucător, puternic și pregătit să contribuie la diversificarea ofertelor bancare și, în același timp, să răspundă preocupării autorităților române de întărire a prezenței, a rolului și a impactului sistemic al băncilor cu capital românesc pe piața bancară locală.

Cât privește 2023, este un an complex pentru noi pentru că vorbim practic despre o nouă bancă, cu un nou model de business, cu altă complexitate, cu un nou target. Și cu o nouă denumire – din luna mai, EximBank a devenit Exim Banca Românească. În acest context, principala provocare constă în integrarea cu succes a componentei de retail pentru a continua să ne îndeplinim misiunea de a susține creșterea prosperității în România și de a ne întări rolul de partener de creștere, sincronizat cu așteptările clienților, indiferent de contextele pe care le traversăm.

Auzim din ce în ce mai des faptul că economia și sistemul bancar românescau demonstrat și demonstrează reziliență: cum s-ar traduce aceste lucruri?

Reziliența sistemului bancar se traduce în termeni simpli prin capacitatea de a face față unor condiții economice mai puțin prielnice menținându-și la un nivel confortabil indicatorii de lichiditate, solvabilitate și calitate a portofoliului de credite. Economia românească a recepționat în foarte mare măsură turbulențele venite de pe plan internațional (pandemie, criză energie, creșteri prețuri materii prime etc.), însă, în ciuda multor estimări pesimiste, a crescut atât în 2021, cât și în 2022. La această evoluție a contribuit semnificativ și sistemul bancar românesc care, tocmai datorită rezilienței sale și managementului eficient al riscurilor, a avut capacitatea de a furniza finanțarea necesară susținerii companiilor locale și, implicit, susținerii economiei.

BNR a publicat tabelul sintetic, semaforul EBA: suntem pe verde la toate capitolele, în condițiile în care state cu economii dezvoltate au toate culorile. Ce pot face băncile pentru a menține la nivel de ”verde” indicatori precum NPL sau cost/income?

Chiar dacă asistăm la o tendință de temperare a avansului anual al creditului neguvernamental în România, sistemul bancar are atât atributele, cât și resursele necesare gestionării riscurilor care pot apărea: niveluri bune de solvabilitate, rate corespunzătoare de provizionare, precum și sisteme performante de gestionare a riscurilor. Indicatorul de eficiență Cost/Venit se găsește în prezent sub media pe termen lung, iar tendința recentă a fost una de îmbunătățire. Procesul de digitalizare a generat și beneficii de natura reducerii costurilor operaționale, iar continuarea investițiilor în această zonă creează premisele de menținere a  acestui indicator la un nivel bun.

Există loc în piață pentru noi fuziuni și achiziții? Este interesată în continuare Exim Banca Românească de preluarea unor active sau entități bancare mai mici? În ce condiții?

Sistemul bancar românesc este unul foarte dinamic, care evoluează în funcție de contextele macroeconomice. Vedem că, după ce infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic şi explozie a creditării  2008, când funcționau 42 de bănci, astăzi sistemul bancar românesc a ajuns la 32 de bănci. Iar, în condițiile în care primele 10 bănci au peste 80% din piaţă, este foarte probabilă continuarea procesului de consolidare a industriei bancare.

În ceea ce ne privește, am dovedit în ultimii ani că avem capacitatea şi resursele necesare pentru a ne reinventa astfel că, dacă provocările economice o vor cere sau dacă vor apărea oportunități pe piață, vom continua să acționăm cu toată flexibilitatea, deschiderea și responsabilitatea.

Cum abordați problema creditării și ce credeți că se va întâmpla în cea de a doua jumătate a anului curent? Ce pot face băncile pentru a nu frâna redresarea economică fragilă a României?

Creditarea responsabilă și prudența în condițiile unui mediu dominat încă de incertitudini rămân cuvintele de ordine în banking. De asemenea, consilierea și oferirea de soluții de finanțare adaptate contextului reprezintă instrumentele de bază în abordarea relației bancă-client. În același timp, economisirea trebuie, de asemenea, încurajată în perioada următoare, deoarece pe baza acesteia se pot genera finanțările de care economia românească are nevoie.

Asistăm la un mic pas în spate al ratelor dobânzilor. Totuși, BCE anunță că nu a atins vârful de creștere al dobânzii de politică monetară pentru euro. Ce va însemna normalitate în ceea ce privește prețul banilor, unde se vor stabiliza ratele dobânzilor la credite și respectiv depozite?

 Tendința de stabilizare a dobânzilor și apoi reintrarea pe scădere, în condițiile încetinirii inflației și a unei puteri de cumpărare în ușoară revigorare, ar putea avea un impact pozitiv asupra pieței creditelor în general și asupra segmentului persoanelor fizice în special. Acest lucru ar putea fi însă mai vizibil spre finele acestui an sau începutul anului viitor, cu condiția ca mediul economic intern și internațional să se consolideze, concomitent cu disiparea în bună măsură a incertitudinilor.

Continuăm să avem la nivel sistemic un raport credite/depozite foarte bun, mult peste cel comunitar. Cum putem convinge românii să economisească în continuare și cum pot băncile fructifica aceste sume astfel încât să nu cădem în extrema unei solvabilități excesive, dăunătoare profitabilității?

Raportul credite/depozite este, într-adevăr, unul foarte bun în prezent comparativ cu acum mai bine zece ani, ceea ce arată o poziție mult îmbunătățită a lichidității la nivelului sistemului. Având în vedere că cererea de credite ar putea continua, pe termen scurt, să se mai tempereze, iar lichiditatea să rămână ridicată, este destul de plauzibil ca acest indicator să rămână sau chiar să mai scadă ușor până la finele acestui an. În același timp, oportunitățile de creditare din economie vor continua să existe, numai dacă ar fi să ne referim la proiectele din cadrul PNRR sau din bugetul multianual 2021-2027. Acestea vor acționa ca factor atenuator al unei reduceri a indicatorului credite/depozite.

Care sunt demersurile băncii pe care o conduceți pe parte de sustenabilitate? Cum vedeți tranziția sistemului bancar către GREEN? Dar a economiei României?

Întregul sistem bancar este deja în proces de calibrare a ofertelor și resurselor în vederea finanțării acestui segment de business deosebit de important – economia verde, poziționându-se ca un canal important de transmisie a principiilor de sustenabilitate.

În acest context, ca bancă universală de top, Exim Banca Românească are responsabilitatea de a oferi produse bancare sigure, sustenabile și calitative, care să sprijine tranziția către o economie verde. Ca atare, ne-am definit obiectivele și am stabilit măsuri strategice pentru o activitate sustenabilă, prin prisma conceptului de „dublă materialitate”, respectiv impactul factorilor de mediu, sociali și de guvernanță asupra performanței financiare, alături de impactul asupra mediului și societății. De asemenea, am demarat deja proiecte care integrează cele mai bune practici de sustenabilitate, atât în ceea ce privește procesele interne – ne concentrăm pe reducerea consumului de energie și reducerea amprentei de carbon, cât, mai ales prin alinierea strategiei de finanțare la reglementările în materie de sustenabilitate.

Avem în continuare în vedere dezvoltarea de produse și servicii cu componente de suste­nabilitate, fie că vorbim despre produse dedicate sau despre integrarea criteriilor ESG în deciziile de finanțare și investiții, și ne propunem ca prin acțiunile noastre să contribuim la amplificarea efectelor pozitive pe care politicile de creditare sustenabilă le au la nivelul comunității și a mediului.

Pedala digitalizării rămâne apăsată la podea în sistemul bancar: prin ce a punctat recent Exim Banca Românească la acest capitol și ce aveți în lucru pentru următoarea perioadă?

Transformarea digitală, mai ales în segmentul financiar-bancar, unde încrederea este cel mai prețios activ, reprezintă un proces complex care este necesar să fie centrat pe clienți și nevoile lor și trebuie să asigure agilitate și viteză de reacție sporite în condiții de securitate, scalabilitate și disponibilitate extrem de ridicate.

În acest context, Exim Banca Românească a intrat într-o nouă etapă de stabilizare, dezvoltare și modernizare, având drept priorități în zona digitalizării consolidarea și extinderea canalelor alternative de interacțiune a clienților, optimizarea și automatizarea anumitor fluxuri și procese în vederea creșterii gradului de satisfacție a clienților, cât și a productivității angajaților. Din perspectiva roadmap-ului de transformare digitală, la finalul anului trecut am lansat o nouă soluție de internet banking pentru clienții persoane juridice urmând ca, în cursul acestui an, să extindem platforma cu functionalitățile de internet și mobile banking pentru clienții de retail, să diversificăm opțiunile de plată prin implementarea plăților contactless cu telefonul mobil (Gpay și Apple Pay).

Ne propunem de asemenea să diversificăm și să armonizăm modalitățile de interacțiune și servisare a clienților prin operaționalizarea de soluții care să permită o abordare de tip omnichannel, respectiv omniaccess, să îmbo­gățim experiența oferind soluții de Kiosk sau Front-end în sucursale.

Eforturile băncilor pe linia creșterii nivelului de educație financiară, indispensabilă unui banking performant dar și eficient, nu sunt deloc de neglijat: care au fost cele mai recente demersuri le Dvs. pe acestă linie?

 Tema educației financiare este una pe care sistemul bancar în ansamblu o tratează cu multă seriozitate și maximă implicare – prin toate programele pe care le derulează fiecare bancă individual sau la nivel sistemic. În ceea ce ne privește, de-a lungul timpului, am susținut numeroase proiecte educaționale financiare menite să contribuie la însușirea și aprofundarea unor elemente ale educației financiare la nivelul învățământului primar, gimnazial, liceal, universitar și al persoanelor adulte.

Cel mai recent demers în acest sens a constat în participarea la proiectul de educație financiară inițiat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar în cadrul căruia au fost realizate podcasturi de educație financiară pe teme actuale din economia României.

Ne-am dorit să ne implicăm în acest proiect pentru că suntem interesaţi să avem clienţi educaţi. Un client educat reprezintă o valoare pentru o bancă pentru că ştie, cunoaşte şi înţelege produsele şi serviciile bancare, le foloseşte şi în acelaşi timp le recomandă altora.

Vom continua să ne implicăm în astfel de proiecte pentru că educația financiară este un proces continuu, așa cum ar trebui să fie și la nivel individual – de învățare continuă, pe care Exim Banca Românească și-l asumă, având convingerea că doar prin educație se poate crea o societate cu valori corecte, care să genereze progres și prosperitate.

Ce așteptări aveți de la cea de a doua parte a anului 2023 și cum priviți 2024?

Contextul economic continuă să rămână unul extrem de volatil și impredictibil, ceea ce face dificilă orice încercare de anticipare a efectelor la nivelul economiei în general și al societății în ansamblu.

Cu toate acestea, așa cum am demonstrat și până acum, avem capacitatea de a face faţă provocărilor, de a manifesta deschidere faţă de noi abordări și de a ne adapta la nevoile partenerilor noștri. De aceea, ne propunem o strategie de creștere organică prin accelerarea ritmului de creștere a gradului de intermediere financiară pentru consolidarea poziției pe piața serviciilor financiar-bancare ca instituție de credit solidă, capabilă să facă față oricărei evoluții a economiei românești, cu toate provocările care derivă de aici, inclusiv de prudență și responsabilitate. Pentru că preocuparea noastră este construirea unei baze solide și sănătoase pentru creșterile viitoare și avem încredere că vom reuși să facem acest lucru așa cum am reușit să ne dezvoltăm accelerat în ultimii 11 ani, construind un brand puternic pe piața bancară.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0