Timp de 3 zile, 31 octombrie – 2 noiembrie 2023, Bucureștiul va deveni un centru de cunoaștere și expertizã în domeniul electroenergetic, cu ocazia desfãșurãrii celei de-a 7-a ediții a Conferinței Internaționale CONDITION MONITORING, DIAGNOSIS, AND MAINTENANCE (CMDM) 2023. Evenimentul, organizat bienal cu susținerea CIGRE Paris de cãtre Comitetul Național Român al CIGRE, alãturi de Transelectrica în calitate de co-organizator, este unic la nivel mondial, fiind singura conferințã tehnicã ce abordeazã tema monitorizãrii condiției tehnice și diagnozei echipamentelor.
În cadrul sesiunilor de prezentãri, a seminarelor, a expozițiilor și a sesiunilor de networking, se vor dezbate subiecte de actualitate pentru sectorul energetic. Evenimentul va debuta marți, 31 octombrie, de la ora 10:00, cu un panel format din reprezentanți ai unor instituții, asociații și companii cheie din sectorul energetic românesc.
În cele trei zile ale conferinței vor avea loc tutoriale susținute de experți tehnici internaționali, prezentãri ale lucrãrilor științifice realizate de cãtre cercetãtori, practicieni și studenți, expoziții ale companiilor de vârf, care își vor prezenta echipamentele și soluțiile state-of-the-art pentru actualele provocãri cu care se confruntã sistemele electroenergetice; sesiuni de networking.
De asemenea, vor fi prezente peste 20 de companii partenere și expozanți, sute de reprezentanți din peste 20 de țãri, atât din mediul economic și academic, cât și din mediului legislativ.
Principalele teme ce vor fi abordate în cadrul conferinței CMDM 2023 vor fi:
- Smart Grids;
- Stații digitale;
- Monitorizarea condiției tehnice și diagnoza pentru echipamente electrice și linii electrice de înaltã tensiune;
- Monitorizarea condiției tehnice și diagnoza centralelor electrice;
- Avarii cauzate de fenomene electrice, mecanice, chimice și termice;
- Analiza degradãrii echipamentelor electrice;
- Tehnologii moderne pentru mentenanțã;
- Tehnici de detecție avansate pentru monitorizarea condiției tehnice și diagnozã;
- Aplicațiile inteligenței artificiale pentru extragerea datelor și analiza condiției tehnice;
- Instrumente de gestionare a activelor pentru echipamentele electrice;
- Surse distribuite și regenerabile.
Conferința mizeazã pe viziunea inovatoare, încrederea și determinarea tinerilor specialiști din energie, astfel încât, miercuri, pe 1 noiembrie, de la ora 15:30, va avea loc o masã rotundã organizatã de CIGRE Next Generation Network Romania, ramura de tineret a Comitetului Național Român al CIGRE. Tineri profesioniști din diferite companii și asociații din sectorul energetic vor dezbate subiectul „Next generation’s vision for the future of energy systems“.
Totodatã, ziua de miercuri va fi completatã de sesiunea organizatã de cãtre Forumul Women in Energy din cadrul CIGRE România, ce va avea loc începând cu ora 17:00.
Conferința Internaționalã CMDM 2023 este un eveniment bienal de mare însemnãtate pentru sectorul electroenergetic din toatã lumea, fiind singura conferințã tehnicã a CIGRE care abordeazã tema monitorizãrii condiției tehnice și diagnozei echipamentelor electrice.
Pentru mai multe informații și pentru înscriere, accesați: https://cmdm.cigre.org.ro/wp/.
COMMENTS