SNTGN Transgaz SA informează acţionarii, investitorii şi toate celelalte părţi interesate cu privire la publicarea celui de-al patrulea Raport de sustenabilitate, raport care cuprinde informaţii aferente exerciţiului financiar al anului 2023.
Raportul de sustenabilitate întocmit pentru exerciţiul financiar al anului 2023 a fost elaborat în vederea raportării informaţiilor nefinanciare prevăzute de Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2.844/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi, totodată, îndeplineşte cerinţele legale de raportare conform Ordinului Ministrului de Finanţe nr.85/2024, care transpune Directiva privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD).
Raportarea de sustenabilitate întocmită în baza rezultatelor analizei de dublă materialitate (denumită şi evaluarea semnificaţiei conform ESRS) permite SNTGN Transgaz SA să prezinte performanta companiei în relaţia sa cu mediul înconjurător, cu aspectele sociale, precum şi în raport cu guvernanta dar şi să consolideze angajamentul faţă de dezvoltarea sustenabila într-un mod transparent în raport cu toate părţile interesate.
Analiza de dublă materialitate s-a efectuat conform Standardelor ESRS, în vederea conformării cu prevederile Directivei privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD). Au fost luate în considerare subiectele materiale raportate în anul financiar 2022 şi au fost identificate noi subiecte materiale conform Standardelor ESRS.
Raportul de Sustenabilitate al SNTGN Transgaz SA, elaborat în concordanţă cu noile Standarde ESRS, reflectă angajamentul companiei faţă de dezvoltarea sustenabila şi faţă de îndeplinirea obiectivelor asumate şi, totodată, evidenţiază efortul depus pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare a activităţilor societăţii. SNTGN Transgaz SĂ îşi propune să sprijine conservarea mediului înconjurător, să îmbunătăţească calitatea vieţii în comunitatea locală, să furnizeze servicii de înaltă calitate şi să dezvolte parteneriate durabile cu clienţii, autorităţile şi comunitatea locală, în timp ce gestionează eficient şi sustenabil resursele utilizate.
Aspecte importante prezentate în Raportul de sustenabilitate:
§ realizarea Strategiei Climatice şi de Decarbonizare, şi stabilirea tintelor de decarbonizare pentru Scop 1 – 2030, Scop 2 – 2040 şi Scop 3 – 2050;
§ importanta infrastructurii SNT şi resursele necesare pentru tranziţia la o activitate durabilă;
§ realizarea unor proiecte care reflectă eforturile permanente ale companiei pentru identificarea oportunităţilor de racordare a localităţilor rurale la SNT, în vederea creşterii eficienţei energetice şi tranziţiei etapizate către o activitate neutră din punct de vedere climatic, inclusiv prin consolidarea rezilientei la schimbările climatice;
§ preocuparea pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru dezvoltarea SNT şi pentru implementarea proiectelor necesare tranziţiei către o activitate sustenabila;
§ acoperirea integrală a forţei proprii de muncă de sistemul de management al sănătăţii şi siguranţei în muncă;
§ ponderea femeilor cu funcţii de conducere la nivelul SNTGN Transgaz SA – 28%;
§ programe de instruire şi formare internă, media anuală pentru anul 2023, fiind de 29,98 ore de instruire profesională/angajat;
§ cheltuielile cu furnizorii au fost concentrate în anul 2023 pe achiziţii de la furnizori rezidenţi, respectiv 99,24% din furnizorii cu care au fost încheiate contracte în anul de referinţă fiind societăţi comerciale înregistrate în România; 99,78% din valoarea contractelor încheiate în anul 2023 este aferenta contractelor încheiate cu furnizori rezidenţi;
§ suport financiar acordat în vederea susţinerii coeziunii sociale, dezvoltării comunităţii, a sectorului medical, educaţiei şi culturii, mediului înconjurător şi sportului.
COMMENTS