Eternele discuții referitoare la pensii, derulate previzibil între drepturi cuvenite, necesități și resurse și inflamate ori de câte ori se intră în perioade electorale ar putea să dispară. Pentru aceasta ar trebui agreate trei principii foarte simple, care au avantajul logicii și dezavantajul că nu servesc intereselor conjuncturale ale cuiva anume ci, pe termen nelimitat, ale tuturor.
Primul ar fi principiul repartitorului. Adică drepturile cuvenite fiecărui participant la sistemul public de pensii să rezulte strict ca procentaj din suma totală colectată din contribuțiile de asigurări sociale. Mai clar, fără „farmacie”, pentru cei circa 3,75 milioane de beneficiari actuali care au contribuit la sistem, se va aloca o suma stabilită în fiecare an prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, proporțional cu ce a contribuit fiecare. Ne place sau nu, cât rezultă, atâta se poate da PE CONTRIBUTIVITATE.
Stabilirea apriori a unor sume nominale, prin tot felul de formule mai mult sau mai puțin inspirate, nu face sens, mai ales că apoi, sistematic „se caută bani” pentru finanțarea „visului unei nopți de vară”. Așadar, dacă se va dori o valoare mai mare, se va crește cota de CAS. Dacă se dorește scăderea impozitării muncii, atunci va scădea valoare pensiilor propriu-zise. Totodată, creșterea pentru unii va echivala cu scăderea pentru alții, adică se va responsabiliza decizia electorală.
Legătura dintre mersul economiei și nivelul pensiilor TREBUIE SĂ EXISTE. Nu să se dea pensii indiferent de salarii (altminteri sursa lor), precum celebra decizie din 2010. Pensionarii nu sunt mai presus decât angajații (ale căror salarii pot să scadă sau să nu existe) și nici în afara evoluțiilor din viața productivă.
Al doilea, dincolo de inegalitățile introduse prin tot felul de legi bizare care discriminează sub o formă sau alta cetățenii între ei pe diverse considerente, ar trebui ponderat punctajul fiecăruia nu doar prin raportarea la media anuală și adunarea „chioară” a anilor ci să se țină cont de evoluția în timp a nivelului CAS.
Nu e deloc totuna să fi „ținut în spate” în decursul timpului un sfert de pensionar, o jumătate de pensionar sau un pensionar întreg. Concret, nivelul de referință al CAS a fost de 15% între 1973 și 1986, 20% din 1990, 25% din 1992, 30% din 1999, a atins 35% în 2001, apoi s-a temperat la 34% în 2003, 31,5% în 2004, 29,15% în 2006, 29% în 2007, 27,5% în 2008, cu o revenire la 31,3% în 2009, apoi 26,3% în 2014 și 25% din 2018.
Orientativ, o referință de 25% ar fi utilă, cu ponderare în jos pentru intervalele 1973 – 1992 și în sus pentru 1999 – 2018. Evident, nu se poate echivala o plată de 34% din salariu în 2003 cu una de 15% din 1983, dacă e să fim corecți cu principiul contributivității. Așa ar fi corect bonificați cei care au avut venituri mai mici din activitate pentru a susține în momente dificile asigurările de stat și invers. Oricum, atenție, cei care primesc acum pensie, o primesc în funcție de rezultatele la zi ale celor din „câmpul muncii”.
Al treilea principiu ar fi cel al întrajutorării. De care să beneficieze strict, DOAR DE LA BUGETUL DE STAT, urmașii, persoanele cu dizabilități și alte categorii asimilate acum cu pensionarii, dar și pensionarii propriu-ziși, pentru că au muncit peste medie, au crescut (nu născut) copii (9% dintre copii din familiile monoparentale sunt crescuți de tați) etc. sau, pur și simplu, din motive sociale ( în mod clar, e vorba de ajutor social și de „pensie minimă”) le iese din calcul o sumă prea mică, cuvenită prin contribuția lor mică în timp la sistemul public.
Dacă se continuă cu amestecul între categorii de „pensionari” și cu asimilarea unora cu alții, se va perpetua situația actuală, logic ridicolă, în care pensionarii adevărați, ce plătesc și ei impozite pe casă, pe mașină, TVA și accize la magazin ș.a.m.d., ÎȘI PLĂTESC SINGURI O PARTE DIN PENSIE. Practic, în prezent se poate calcula și o pensie medie netă, în care să se vadă cât a venit de la sistemul „contributiv” și cât a trebuit susținut din oala mare a bugetului de stat din cu totul alte surse decât cele dedicate.
Foarte important, nu ar mai beneficia de astfel de sume decât cei care au realmente nevoie și nu „la grămadă”, inclusiv cei care au punctaj mai mare pentru că au contribuit mai mult (foarte corect, pe bază de contributivitate), dar nu au de ce să fie ajutați de la bugetul de stat. Și, nu în ultimul rând, s-ar putea dezvolta firesc, fără interferențe politice permanente, pilonul doi de pensii private, altminteri etern amenințat voalat și amputat prin tot felul de acte normative conjuncturale.
COMMENTS