Una dintre cele mai cunoscute publicații dedicate comunității juridice internaționale, GC Powerlist, s-a lansat ieri și în România, în prezența unora dintre cei mai cunoscuți și apreciați coordonatori de departamente juridice din marile companii ce activează pe plan local. Proiectul este o marcă a directorului britanic Legal 500 și beneficiază de susținerea exclusivă a Țuca Zbârcea & Asociații.
Catalogul GC Powerlist, o listă a celor mai importanți „general counsel” este adus în premieră în România de către Legal 500 și societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații.
În ultimii 10 ani, seria GC Powerlist s-a extins în întreaga lume, iar în prezent sunt publicate anual peste 40 de ediții dedicate profesioniștilor aflați la cârma departamentelor juridice din 146 de țări.
GC Powerlist: România, cea mai recentă apariție din cadrul seriei, include pe listă un număr de 106 „general counsel”, care s-au evidențiat prin activitatea lor și prin rezultatele obținute. În urma unei cercetări de piață calitative, care a inclus nominalizări, sondaje și interviuri, au fost selectați cei mai valoroși specialiști din cadrul departamentelor juridice din companiile locale. Fiecare dintre ei a avut un impact demonstrabil asupra echipei, companiei sau sectorului în care lucrează, prin abordările inovatoare în activitatea curentă.
Cu această ocazie, Gurpartap Basra, Director GC Powerlist Series, a declarat: „Rolul directorului juridic s-a schimbat extrem de mult în ultimii ani. În prezent, atribuțiile sale se extind mult dincolo de rolul tradițional. Acum i se cere nu numai să conducă departamentul juridic, ci și să contribuie la strategia generală a firmei. Din ce în ce mai multe companii își dau seama că directorii juridici pot aduce o perspectivă unică asupra deciziilor strategice, deoarece sunt învățați să analizeze problemele dintr-un punct de vedere etic și obiectiv. GC Powerlist: România pune în lumină realizările remarcabile ale unora dintre cei mai străluciți și mai ambițioși specialiști aflați în funcții de conducere în diverse organizații din România. Felicitări tuturor celor care au fost selectați pe listă și mulțumim sponsorului nostru, Țuca Zbârcea & Asociații, pentru sprijinul acordat în aducerea GC Powerlist în România.”
Prezent la evenimentul de lansare, Florentin Țuca, Managing Partner al Țuca Zbârcea & Asociații a adăugat: „Ediția inaugurală a GC Powerlist România îi evidențiază pe unii dintre cei mai experimentați GC din România, care excelează în ceea ce fac, se implică în proiecte juridice inovatoare și, în general, aduc o contribuție semnificativă la succesul companiilor lor. Ei nu sunt doar lideri, strategi și vizionari, ci dețin și o valoroasă și bogată expertiză juridică. Ei sunt mentori care construiesc o cultură pozitivă, le dau angajaților lor forța și încrederea de a crește și a se dezvolta și își ghidează organizațiile într-un mediu de afaceri aflat în continuă schimbare. Prin dăruirea și munca lor de fiecare zi, ei transformă atât domeniul juridic, dar și pe cel al afacerilor.
Îi felicităm pe toți cei care au fost incluși în catalogul GC Powerlist România și suntem încrezători că din ce în ce mai mulți General Counsels și Chief Legal Officers vor fi recunoscuți în edițiile viitoare pentru a oferi o imagine și mai completă a talentului juridic de astăzi.”
Lista „GC Powerlist: România” se poate consulta online pe site-ul anuarului Legal 500 https://www.legal500.com/gc-powerlist/romania-2023
###
COMMENTS