UE limitează salariile bancherilor

Cutting a banknoteUniunea Europeană urmează să impună cele mai dure limite pentru pachetele salariale ale bancherilor de la declanşarea crizei financiare din 2008, după ce Marea Britanie nu a reuşit să apere la Bruxelles interesele din City, centrul finaniar al capitalei britanice.

“Discuţiile pentru creşterea stabilităţii băncilor intră într-o săptămână care ar putea fi crucială, cu Londra aproape izolată după aproape un an de diplomaţie în culise pentru atenuarea unei campanii împotriva bonusurilor declanşată de Parlamentul European (PE)”, scrie Financial Times.

Franţa susţine cererea PE pentru limite mai stricte la bonusurile care depăşesc salariul, iar o majoritate clară, inclusiv Germania, vrea un compromis, pentru a nu fi întârziate reforme ale reglementărilor privind capitalul băncilor. Această situaţie permite Irlandei, stat care deţine preşedinţia UE în prezent, să ceară Marii Britanii să accepte termeni care pot fi transmişi PE.

Marea Britanie a încercat să prezinte vineri o contrapropunere care reglementa mai strict doar bonusurile în bani, dar care nu se încaderează în cerinţele PE pentru un raport maxim care să acopere bonusurile de toate tipurile, inclusiv cele în acţiuni.

Guvernul de la Londra afirmă că impunerea unei astfel de limite pentru bonusuri va încuraja salarii fixe mari, va submina stabilitatea financiară şi regulile pentru recuperarea bonusurilor în anumite cazuri.

„Băncile intră în panică. Au crezut întotdeauna că Marea Britanie şi Germania le vor salva”, a afirmat un diplomat european.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1