UE va ajuta Kievul să-şi plătească datoria la gaze naturale ruseşti

GAZPROM EXIGE A UCRANIA EL RESTABLECIMIENTO INMEDIATO DE LOS SUMINISTROS A EUROPA

Comisia Europeană a prezentat un plan de ajutorare în valoare de „cel puţin 11 miliarde de euro” pentru Ucraina, cu o zi înaintea unui summit extraordinar pe tema crizei din această fostă republică sovietică.

„Comisia Europeană a identificat un program de ajutorare a Ucrainei (…) În total, pachetul ar putea aduce o susţinere în valoare de cel puţin 11 miliarde de euro, în următorii doi ani, sumă provenind de la bugetul UE şi instituţiilor financiare europene”, a declarat preşedintele CE José Manuel Barroso, citat de Mediafax.

Executivul european are în vedere mai multe scenarii pentru acordarea unui ajutor financiar Ucrainei, aflată în pragul falimentului. În acest sens, Comisia colaborează cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care ar urma să acorde cea mai mare parte a ajutorului financiar.

Noua putere de la Kiev a afirmat că are nevoie de 35 de miliarde de dolari pentru doi ani şi că aşteaptă din partea FMI un ajutor de 15 miliarde de dolari pentru acest an. Sumele sunt însă mult sub cele discutate la Bruxelles, unde Acordul de Asociere propus de UE Ucrainei urma să fie însoţit de o sumă de aproximativ 610 milioane euro.

Uniunea Europeană a anunţat deja că va ajuta Ucraina să îşi plătească datoriile pentru gazele livrate de Gazprom. „Potrivit informaţiilor noastre, Naftogaz datorează Gazprom circa 2 miliarde de dolari. Vom regla aceste plăţi”, a anunţat comisarul pentru Energie Gunther Oettinger la încheierea unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Energiei.

Gazprom a vândut anul trecut 133 de miliarde de metri cubi de gaze în UE, în creştere cu 16,3% faţă de 2012, potrivit datelor Comisiei Europene şi ale grupului rus. Principalii cumpărători de gaze ruseşti au fost Germania, cu 40 de miliarde de metri cubi, Italia, cu 25,3 miliarde metri cubi şi Marea Britanie, cu 12,4 miliarde metri cubi.

UE dispune în prezent de rezerve de 40 de miliarde de metri cubi de gaze. „Am constituit stocuri din mai 2013, jumătate din această cantitate poate ajunge până la Paşte”, a asigurat Oettinger.

Europa, care a importat anul trecut din Rusia 30% din necesarul de gaze, se mai aprovizionează din ţări precum Norvegia, Olanda şi Marea Britanie, iar gaze lichefiate cumpără din ţări nord-africate precum Qatar.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0