Probabil nu mai e necesar să fac precizarea că opinia de faţă este aceea a unei persoane cu vederi liberale. Mă voi referi la subiectul recent deschis al plafonării dobânzilor la depozite, pe care o consider total inoportună la momentul actual.
Dar să încerc să argumentez. În primul rând nu consider necesară încă o reglementare a pieţei bancare, una care funcţionează foarte bine. Să nu uităm că suntem pe lista scurtă a celor care nu au plătit nici un cent pentru salvarea vreunei bănci atunci când state cu tradiţie îngropau bănci sau pompau în ele zeci de miliarde. Simplist vorbind, dacă o piaţă funcţionează, ea nu are nevoie de ingerinţa administrativului în formarea preţului. Nu avem monopol, nici măcar de comportament de oligopol nu mai putem vorbi la ora actuală. A, putem vorbi, poate de impactul prea mare al pieţei bancare asupra economiei, cât timp băncile furnizează peste 90% din finanţare. Dar aici onor guvernanţii ar trebui să se uite de ce timp de trei decenii nu au fost în stare să dezvolte piaţa de capital, ca alternativă!
Trecând peste această fază a argumentaţiei, să presupunem că aş putea fi de acord, măcar parţial, cu adepţii celor care le plâng de milă celor care s-au fript cu credite în franci şi, sărmanii de ei, nu au ştiut că există risc valutar (probabil trăiau în bula comunistă încă, atunci când cursul dolar american/leu era cât vroia comitetul de planificare). Să presupunem că ne plasăm şi noi în tabăra din Uniunea Europeană care vrea să-şi protejeze consumatorii de produse financiare de camătă. Reamintim că în UE sunt 14 state care au diferite astfel forme de protecţie şi 13 care nu au nici un fel de plafonări ale preţului creditului (în frunte cu Germania). Abordarea e diferită, de la caz la caz, reglementatorii apelând la plafonări doar pe acele segmente unde se considera că poate exista un dezechilibru între cerere şi ofertă. Ca modalitate de lucru, referinţa multora care au abordat plafonarea ratei dobânzilor era dobânda medie a pieţei, nicidecum dobânda legală. Mai mult, nimeni nu reglementează otova, punând un pat al lui Procust cu două lungimi pentru toată piaţa.
A impune o astfel de plafonare aduce aminte de centralism şi demonstrează o lipsă de profesionalism ce tronează printre iniţiatorii proiectului de lege. Ea ar fi trebuit făcută, eventual, abia după un studiu atent al pieţei şi unul de impact al unei astfel de măsuri. Dar nu poţi cere atât de multă performanţă unora care consideră BNR vinovat de creşterea preţurilor. Ce nu înţeleg ei este modul în care se formează preţul creditului (care are, dincolo de costul capitalului, multe alte costuri – cheltuieli de funcţionare ale băncii, costuri cu RMO, contribuţii la fonduri de garantare, provizioane, etc). Şi, mai grav, ei nu pot pricepe că în felul acesta blochează creditarea, cu efecte nefaste şi asupra celui mai mare client al băncilor – statul. Cumva, băncile se vor apăra! Şi nu mă refer la justiţie, ci la măsuri de creştere a avansului la ipotecare, de creştere a nivelului garanţiilor, de alte modalităţi de taxare a creditului. Iar consumatorul,cel în numele căruia se face totul, va lua credit mai greu şi va plăti mai mult. E părerea mea, a unuia care a citit recent o istorie a prăbuşirii şi renaşterii centralismului în Rusia iar acum se delectează cu Stasiland, unde unul dintre agenţii de opresiune îşi exprimă speranţa că va trăi vremurile prăbuşirii capitalismului.
Mă întreb acum ce urmează să mai cenzureze cei care fac astfel de legi. Am văzut deja intenţia de a cenzura exprimările pe Facebook, din partea doamnei primar Firea. Poate urmează un mercurial în pieţe? Poate o lege care să statueze că hoţul prezintă acelaşi grad de risc pentru o instituţie de credit ca şi omul cinstit? Nu mai doresc nimănui să treacă prin experienţele centralismului, indiferent că-i spunem socialism, comunism, etc. Nu VREAU să mai trăiesc aşa ceva!
COMMENTS