Grawe România Asigurare, subsidiară a grupului financiar austriac Grawe, a primit undă verde din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA) şi pentru asigurările de vehicule terestre, exclusiv material feroviar rulant (CASCO), se arată într-un comunicat de presă al companiei. Codnucerea companiei preconizează că va vinde primele poliţe din octombrie.
“După obţinerea autorizării mai sunt de parcurs câteva etape obligatorii, de la obţinerea calităţii de membru în diferite structuri, până la autorizarea agenţilor proprii pentru asigurări auto. Astfel, preconizăm să vindem primele poliţe la începutul lunii octombrie”, a declarat Paul Swoboda, preşedintele Directoratului Grawe.
Grawe România va fi, astfel, al noualea asigurator care poate subscrie polite RCA alături de: Allianz-Tiriac, Asirom, City Insurance, Euroins, Generali, Groupama, Omniasig şi Uniqa.
Odată cu intrarea pe segmentul auto, Grawe România se alătură companiilor din grupul Grawe active pe piaţa asigurărilor de profil, respectiv cele din Austria, Slovenia, Croaţia, Bosnia, Ucraina şi Republica Moldova.
„ (…) Nu urmărim o creştere rapidă a cotei de piaţă, ci ne dorim una organică şi sănătoasă. Concret vorbind, ne propunem să avem la sfârşitul anului 2020 în portofoliu un număr total de 50.000 de clienţi RCA mulţumiţi.”, a mai afirmat Paul Swoboda, preşedintele Directoratului Grawe.
Strategia de distribuţie a produselor de asigurare auto cuprinde canalele de vânzare directă, parteneriate speciale cu brokeri selectaşi şi utilizarea portofoliului existent de clienţi.
Grawe România face parte din grupul financiar austriac Grawe, cu o istorie începută în anul 1828. Compania se află în topul primilor asigurători de viaţă la nivel naţional.
La sfârşitul anului 2015, volumul brut de prime subscrise a fost de 44,40 milioane lei, iar profitul net, de 3,96 milioane lei, se mai arată în comunicatul remis presei. În ceea ce priveşte daunele plătite în 2015, acestea au însumat 2,18 milioane lei. Pentru contractele de asigurare de viaţă ajunse la final compania a achitat 6,42 milioane lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost înfiinţată în anul 2013 pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. Cele trei sectoare însumează peste 10 milioane de participanţi, potrivit presei locale.
COMMENTS