Am foarte multe articole și analize despre limitele efectelor politicilor monetare de tip *helicopter money*. La început, cei mai mulți monetariști, printre care nume sonore, *intangibile*, m-au contrazis, unii cu cifre, alții pe principiul *e așa că așa spun eu*, perorând că inflația monetară nu mai există. Ceea ce mari economiști analizaseră timp de secole dispăruse, fusese eradicat de *poțiunea* magică a tiparniței. Nu am negat în totalitate vreodată utilitatea ei: dar panaceul nu poate funcționa un ciclu economic întreg, așa cum s-a întâmplat după criza din 2008-2009. Pe o perioadă atât de lungă efectele negative ale banilor în exces devin precum un medicament luat în exces: dereglează organismul. Tipărind bani fără acoperire în bunuri și servicii nu faci decât să mărești artificial prețurile! Dând bani cu nemiluita, pe termen lung, unor entități antreprenoriale fără viitor, nu faci altceva decât să menții în piață companii *zombie* și, mai rău, aduci la acest statut și companii care până mai ieri erau eficiente. Practic se elimină tot ceea ce mâna invizibilă a pieței face mai bine decât oricare gașcă de politicieni sau finanțiști, cu o condiție: să fie lăsată, și pe alocuri ajutată!
De ce spun pe alocuri ajutată? Pentru că trebuie avut grijă ca echilibrul maco să fie drenat cum trebuie spre cel micro: marea problemă a capitalismului ține de repartiția veniturilor/profiturilor. Ceea ce vedem azi prin diferite țări ale lumii e (și) efectul funcționării defectuoase a problemei repartiției. Ceea ce nu pricep cei ce incendiză piețele publice e faptul că, înainte de a demola ceva, trebuie să ai soluția unui nou edificiu care să te adăpostească de vremea rea.
Nici administrația noastră vremelnică, de azi sau de aievea, nu se descurcă mai bine cu această problemă: aș spune că o face chiar foarte prost. Ideea cu iz franțuzesc de egalitarism nu e deloc ușor de tradus/transpus în practică! Iar aplicarea eronată nu poate da rezultate prea bune. Goana după venituri la buget poate naște lipsuri și mai mari atunci când tu, administrație, tinzi să aduni tot de la cei corecți, și să le risipești de multe ori pe loaze ale căror unice merite sunt voturile date partidului. În loc să îmbunătățești colectarea în zonele pe care le cunoști prea bine ca fiind focare de evaziune, tu, administrație (atenție, nu spun fiscală, că nu acolo e buba- ei fac ce li se spune), te gândești cum să îi supratazezi tot pe cei care știi prea bine că vor cârti puțin dar până la urmă tot vor plăti. Mai ieri discutam cu un amic: acestuia statul îi ia CAS și CASS pe salariu de la stat, pe salariile pe care trei agenți economici cu care colaborează i le plătesc dar și pe veniturile realizate pe PFA-ul înființat pentru a desfășura un alt tip de activitate: măgarul muncește, măgarul plătește! Iar dacă merge la spital să își facă un control de rutină răspunsul e mereu același: nu sunt fonduri!
Păi de unde să fie când statul le risipește pentru cei cărora nu le place munca și sunt obișnuiți să primească totul dea gata. Același amic de mai sus a avut nevoie recent de ajutor și a mers la birtul satului să roage pe cineva, cu bani, evident, să îl ajute să descarce niște saci de ciment. Știți care a fost răspunsul unui personaj a cărui existență se rezumă la a încasa bani de la stat (pe seama droaiei de copii pe care îi face, plus multiplele ajutoare pentru sărmani): *pentru mai puțin de un milion jumate nu se merită să mă scol de pe scaun*! Probabil că și dumneavoastră tot 150 de lei încasați pentru o muncă de cel mult 30 de minune, nu? Cam așa stau lucrurile azi, și nici nu se întrezăreasc prea multe raze de lumină! Pentru că nici nu poți spune mereu *n-am* când se vede cu ochiul liber că *pentru ai tăi*, ai (pensii speciale, salarii dolofane pentru clientela de partid, etc).
COMMENTS