UniCredit Bank România a finalizat cu succes o tranzacție de finanțare pe proiect, în valoare totală de 39,3 milioane de euro cu Comcris Energy SRL, o subsidiară a companiei de producție din surse regenerabile, Enery, cu sediul la Viena. Pachetul de finanțare susține dezvoltarea, construcția și exploatarea centralei fotovoltaice Șărmășag de 51,4 MW DC, situată în județul Sălaj.
Odată finalizat, Proiectul Șărmășag va crește portofoliul operațional existent de energie regenerabilă al Enery în România, în prezent de 117 MW. Proiectul va beneficia de un Acord Corporate de Cumpărare a Energiei pe termen lung cu Ursus Breweries (parte a Asahi Group), cel mai mare producator de bere din țară – un cPPA* unic de acest fel în România. Lucrările de construcție ale proiectului sunt în derulare, lucrările la stație fiind deja finalizate din noiembrie 2023.
UniCredit Bank a fost asistată de CMS România, în calitate de consilier juridic de drept englez și român. Echipa CMS a fost condusă de Ana Radnev, alături de Andreea Turcu (Senior Associate) și Bianca Radu (Avocat). AFRY Italy S.R.L. a fost consultant tehnic în proiect. Compania Enery a fost asistată în această tranzacție de Clifford Badea Chance România, în calitate de consilier juridic. Echipa Clifford Chance Badea condusă de Nadia Badea (Partener) a fost coordonată pe aspectele de finanțare a proiectelor de Andreea Sisman (Consilier) susținută de Mădălina Mailat (Asociat Senior) și Martha Busuiocescu (Avocat stagiar).
Raluca Popescu, Vicepreședinte Executiv Divizia Corporate & Invesment Banking UniCredit Bank a spus: „Prin strategia adoptată în 2022, UniCredit și-a asumat și și-a menținut un rol central în facilitarea tranziției către o economie durabilă pe piețele în care își desfășoară activitatea banca. Prin urmare, suntem mândri că am participat în calitate de Creditor Unic la această tranzacție structurată pentru clientul nostru, Enery. Noi o considerăm o finanțare de referință pentru sectorul energiei verzi din România și o tranzacție de finanțare durabilă semnificativă pentru obiectivele ESG ale UniCredit.”
Daniel Sava, Director Finance & Advisory UniCredit a adăugat: “Suntem entuziasmați să oferim soluții pentru finanțarea transformării sistemului energetic românesc, aducând expertiza din băncile noastre la nivel local, în beneficiul clienților noștri, precum Enery. Similar altor piețe în care Grupul este prezent, și în România deciziile și acțiunile noastre țin cont de obiectivele ESG, care au devenit parte a modelului nostru de afaceri. Ne angajăm să creștem ponderea creditării ecologice în portofoliul nostru de finanțare”.
Cong Ta, Vicepreședinte M&A și Business Development Enery a subiniat: “Închiderea financiară a proiectului PV de 51,4 MW, Șărmășag, marchează o nouă piatră de hotar în dezvoltarea Enery în România. Odată finalizat proiectul aproape că va dubla capacitatea noastră fotovoltaică existentă în țară. Proiectul urmează strategia noastră de a vinde energie electrică verde accesibilă și pe termen lung clienților noștri. Suntem recunoscători partenerului nostru de finanțare Unicredit Bank România pentru sprijinul puternic și încrederea acordată în proiect. Îi felicităm pentru această etapă importantă și așteptăm cu nerăbdare să ne continuăm cooperarea și să obținem și mai multe succese împreună!”
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.
Enery este un furnizor de energie electrică verde dedicat furnizării clienților săi cu energie verde fiabilă și accesibilă. Cu o flotă verde diversificată care generează în prezent aproape 440 GWh de energie electrică curată de la 312 MW, Enery este în fruntea tranziției regiunii ECE către energie durabilă. Planurile ambițioase ale companiei includ proiecte de dezvoltare în derulare în valoare de peste 7 GW. Cu echipa sa diversă și multidisciplinară de peste 25 de naționalități, Enery se concentrează pe dezvoltarea și menținerea proiectelor de energie regenerabilă prin integrarea factorilor de mediu, sociali și de guvernanță (ESG) în fiecare aspect al afacerilor sale de zi cu zi.
cPPA* Corporate Power Purchase Agreements reprezintă un contract pe termen lung (in general mai mare de 10 ani) pentru achiziționarea de energie .
COMMENTS