Începând cu data de 1 aprilie 2021, UniCredit Bank adaugă în oferta sa de servicii și posibilitatea retragerilor de numerar în euro de la anumite multifuncționale de tip BNA din rețeaua UniCredit, în 12 orașe din țară. Retragerile se vor face doar cu bancnote în valoare de 50 euro.
Terminalele de tip BNA de la care vor putea fi realizate retrageri în numerar în euro sunt amplasate în sucursalele UniCredit Bank și vor fi disponibile în două etape: din 1 aprilie în București (Sucursalele Militari, N. Grigorescu și Piața Presei Libere), urmând ca din 5 aprilie să devină operaționale și în alte 11 orașe (Bacău, Vaslui, Suceava, Botoșani, Bistrița, Reghin, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Slatina și Reșița), iar în viitor, rețeaua să fie extinsă progresiv.
Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Retail, UniCredit Bank: „Venim în întâmpinarea clienților noștri cu o nouă facilitate – posibilitatea de a retrage numerar și în euro de la terminalele din rețeaua UniCredit Bank, beneficiind de comisioane mai reduse comparative cu cele de la ghișeu. Este un pas în plus pe care îl facem în direcția adoptării unui model multichannel, bazându-ne pe investițiile realizate în mobile banking, call center, internet banking și sucursale paperless. Dacă ne uităm în portofoliul nostru, 98% dintre retragerile de numerar în lei și 60% din depunerile de numerar sunt non-casierie, prin mașinile multifuncționale; ne așteptăm, ca atare, ca noua opțiune pe care o oferim clienților noștri să fie foarte bine primită”.
Concret, clienții UniCredit Bank care dețin un card de debit emis de bancă vor putea retrage numerar în euro de la aceste terminale, comisioanele practicate pentru aceste operațiuni fiind inferioare celor pentru operațiuni similare la ghișeu (conform listei de Comisioane și dobânzi clienți persoane fizice). În cazul în care cardul utilizat pentru retragerea de numerar este atașat unui cont curent deschis într-o monedă diferită de euro, schimbul valutar se realizează la cursul practicat de UniCredit Bank la momentul efectuării conversiei, iar cursul valutar este comunicat pe ecranul terminalului înainte de efectuarea tranzacției. Limitele pentru retragerile de numerar la BNA în euro sunt cele valabile pentru retragerile de numerar în lei (contravaloarea în euro), stabilite contractual în funcție de tipul de card deținut.
COMMENTS