UniCredit Bank și UniCredit Leasing susţin domeniul agricol prin finanțări adresate sectoarelor IMM și corporate

UniCredit Bank și UniCredit Leasing susţin domeniul agricol prin finanțări adresate sectoarelor IMM și corporate

UniCredit Bank și UniCredit Leasing susţin sectorul agricol, pe fondul dezvoltării rurale din România și al cererii crescute de finanțare pentru diverse produse și servicii din domeniu.
Atât UniCredit Bank, cât și UniCredit Leasing înregistrează creşteri ale volumelor de finanţare acordate companiilor cu activitate în domeniul agricol. Astfel, banca a obţinut în 2014 o creștere de 27% față de anul precedent, în timp ce instituția de leasing estimează pentru 2015 un volum de finanţări acordate acestui sector cu peste 20% mai mare faţă de anul trecut.
În 2014, valoarea medie a creditului acordat de către bancă în agricultură a fost de 5,4 milioane de lei pentru segmentul corporate și 353.000 de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii. În ceea ce privește UniCredit Leasing, valoarea medie a finanţărilor acordate anul trecut a fost de peste 175.000 de lei.
Strategic, UniCredit Bank și UniCredit Leasing urmăresc continuarea creșterii ritmului de finanțare în domeniul agricol și în perioada următoare. În acest sens, UniCredit participă la evenimente și târguri dedicate sectorului, unul dintre acestea fiind INDAGRA, cel mai mare și important eveniment agricol din România, care se desfășoară în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie la Romexpo în București. Finanțările UniCredit vizează achiziția de utilaje și echipamente agricole, de terenuri agricole, proiectele derulate cu fonduri europene, culturile agricole şi stocurile, precum și serviciile de leasing operațional.
Grupul UniCredit oferă clienților diverse structuri de finanţare personalizate în funcție de nevoile fiecăruia. Una dintre acestea este finanțarea cheltuielilor curente prin intermediul unei linii de credit (pentru cheltuielile generate de culturile agricole, de creşterea animalelor, furnizori utilizaţi, salarii etc.). O altă soluție este finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente, pe baza adeverinţelor eliberate de APIA. Finanţarea cheltuielilor cu înfiinţarea şi întreţinerea culturilor agricole, la rândul ei, asigură finanţarea cheltuielilor pentru: seminţe, insecticide, pesticide, salarii, costul culesului şi transportului, costul depozitării.
UniCredit mai oferă și finanţarea stocurilor pentru furaje, materie primă pentru procesare sau activităţi de comerţ, precum și finanţarea achiziţiei de terenuri agricole prin credite pe termen mediu/lung.
În plus, banca va continua să susţină, ca şi până acum, proiectele din fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, program care a beneficiat de o pondere de circa 35% din totalul finanţărilor pentru proiectele din fonduri europene aferente perioadei 2009 – 2015.
Finanţarea achiziţiei de utilaje, echipamente agricole sau linii de producţie prin leasing sau credit și finanţarea achiziţiei sau construcţiei/modernizării spaţiilor de producţie, depozitare, silozuri, sere, solarii, investiţii în cadrul fermelor de animale etc. se adaugă soluţiilor UniCredit. Serviciile de Leasing Operaţional și de consultanţă în asigurări întregesc oferta adresată companiilor din agricultură.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0