Suntem în pragul unui nou an. Scormonim încă prin cenuşa lui 2013 pentru a găsi măcar câteva dovezi cum că acesta ar fi fost un an bun. Încă din 2010, la fiecare final de an gândim şi chiar sperăm că anul care va veni va fi ultimul al crizei. La atât se reduce speranţa – să fie anul următor ultimul de suferinţă! Nicidecum de fericire, bunăstare, de mai bine etc. Oarecum explicabil pentru un popor care de 24 de ani votează alegând răul cel mai mic, asta în cazul fericit în care merge la urne. Şi nici nu ne putem învinovăţi prea tare concetăţenii, atât timp cât ofertele electorale nu relevă acel mai bine. Başca faptul că în alegeri se promite una, iar odată instalaţi în fotolii, aleşii fac altceva, invocând eterna grea moştenire preluată de la predecesori.
În rest, în statistici stăm foarte bine. Mai mult, într-o economie europeană gri şi una mondială neagră, nuanţa de alb pare să se aleagă ca o spumă undeva în zona României. Şi asta chiar dacă majoritatea estimărilor avansate de FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană se rectifică mai mereu în scădere. Din păcate, niciunuia dintre noi nu-i ţin de foame sau de cald cifre goale, care arată câte progrese a făcut economia noastră mioritică. În continuare statisticile sunt axate pe medii de genul o familie medie e compusă din 2,7-2,8 persoane. Inflaţia e pe medie, veniturile sunt pe medie. Nimic pe mediană! De ce? Mediana nu aduce voturi: ea ar arăta ce prăpastie e între clasa bogaţilor şi cea săracilor (cât din creşterea economică se duce spre o pătură de 10% şi cât spre restul de 90%). Despre clasa de mijloc, numai de bine – ea este de folos doar în campania electorală, când toţi politicienii propovăduiesc, de 24 de ani, ce eforturi vor face ei pentru a o creşte. Tot fugind de medii, ar fi interesant să calculăm, spre exemplu, o rată anuală a inflaţiei personalizată pe categorii sociale. Un astfel de indicator ne-ar arăta, spre exemplu, cât îl afectează pe românul de rând o creştere a tarifelor la gaze şi cât îl afectează pe un membru al Top 300 scumpirea cartofilor sau a ouălor.
Revenind, sperăm să putem spune că acest 13, terminaţia anului 2013, a fost unul cu ghinion, dar cu siguranţă 14 (din 2014) va fi cu noroc. Mijise o rază de speranţă, economia românească a dat la un moment dat semne că se poate desprinde de la remorca politicului. Se părea că am reuşit să consolidăm o brumă de stabilitate politică, menită să restabilească încrederea investitorilor străini. Tot în spirit pur mioritic, clasa politică varsă din nou găleata cu lapte în aceste zile, încercând să-şi apere penalii de perspectiva puşcăriei. Că doar vin alegerile şi e nevoie de sponsori! Dreptul penal e dat peste cap, ambasadele ţipă, Comisia Europeană la fel. Doar la Palatul Victoria totul e roz.
Evenimentele par a fi scăpat de sub control iar coaliţia de guvernământ se clatină sub atacurile furibunde ale celor două capete care nu mai contenesc în a-şi arunca acuze şi insulte. Nici la nivelele inferioare nu e altfel, orice încercare de a performa fiind sugrumată din faşă de ideologi şi propagandişti care în viaţa lor nu au făcut nimic concret. Nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită. Rămânem specialişti în a chibiţa şi a critica. Munca o lăsăm, ca de obicei, altora. Sau pe mâine, poimâine! Care or fi aceia nimeni nu ştie. În acest context, ar trebui să ne facem urări şi să ne punem dorinţe. Nu pot încheia decât citând un banc: „dacă vrei să-l faci să râdă pe Dumnezeu, povesteşte-i planurile tale de viitor“. Ni se aplică mănuşă! La Mulţi Ani şi un 2014 liniştit şi mai bun!
COMMENTS