Ne-am obişnuit să dăm cu pietre în oricine încearcă să construiască orice, pentru că aşa e moda. Sindromul „Toma necredinciosul“ pare să ne macine încet şi sigur de-a lungul istoriei noastre multimilenare. Epicentrul agorei noastre economice pare acaparat, în momentul de faţă, de fiscalitate. Cod fiscal, Cod de procedură fiscală, relaxare fiscală sau ANAF ţin capul de afiş al breaking-news-urilor. Studiourile de televiziune sunt inundate de personaje cu sau fără vreo legătură cu subiectul, dar care au opinii. Nu contează dacă sunt îndreptăţiţi să fie promovaţi ca formatori de opinie în materie: dacă înjură Guvernul sau politicienii, fac rating, iar producătorii îşi freacă mâinile fericiţi.
Tot un vechi dicton românesc spune ceva de genul „uşor cu pianul pe scări“. În traducere, înainte de a da cu pietre, judecă şi înainte de a demola, pregăteşte ceva pe care să-l pui în loc.
Acum, tirul artileriei e focusat pe reducerea fiscalităţii. În mod ciudat, sunt prea puţini cei care cred în acest proiect asumat de Guvern, chiar dacă el le-ar aduce beneficii palpabile. Aşa cum le-a adus şi reducerea CAS cu 5%!
Personal, dintre cele două modalităţi de reducere a TVA, aş prefera să se meargă pe coborârea cotei generale la 20%. Soluţiile sectoriale nu au fost întotdeauna fezabile: îmi aduc aminte modul de judecată al unor patroni din turism care nu s-au sinchisit să opereze reduceri de tarife când li s-a mărit aria de aplicare a TVA redusă. Ba mai mult, au clamat franc pe TV că ei nu ieftinesc pachetele, pentru că au pierderi de recuperat!
O reducere a TVA ar fi un factor util pentru creşterea consumului, fapt deosebit de important având în vedere că spaţiul de dezvoltare al exporturilor (ancora creşterii PIB în ultimii ani) se limitează. E drept, BCE a purces la un plan îndrăzneţ de injecţii masive de lichiditate care ar putea pune puţin gaz pe focul exporturilor româneşti. Dar efectele acestei inundări cu bani ieftini a pieţelor financiare europene pot fi perverse pe termen lung!
Bineînţeles, se discută despre modalităţile în care se poate umple golul la buget pe termen scurt. Idee pertinentă, chiar dacă uneori e abordată politicieneşte. Miza, după umila mea părere, ar trebui să cadă pe îmbunătăţirea colectării, unde există un imens spaţiu de recalibrare. Dar nu punând afişe de închidere pe mici magazine: săracul patron a dat din buzunar rest unui client, pentru că nu avea mărunt în casa de marcat, şi s-a trezit cu lacătul pe uşă. Nu am văzut însă vreun afiş pe vreo gheretă din celebra Europa. Nu am văzut mare scofală nici la capitolul recuperare a prejudiciilor de la stolul de persoane acuzate şi condamnate care fac obiectul muncii DNA. Ca de obicei, tot cei mici plătesc păcatele celor mari. Continuând în felul acesta, ANAF nu poate decât să se transforme în vechea miliţie economică şi nicidecum în fiscul american!
Probabil că vom auzi curând şi despre şarada pericolului deflaţiei, din cauza reducerii TVA. Deja auzim tot mai des că suntem o economie fragilă, aflată încă pe marginea prăpastiei. Lozinci de genul acesta mă duc cu gândul la o expresie recent reiterată pe „sticlă“: „suntem (n.r. ÎNCĂ) o ţară prea bogată pentru a fi lăsată liberă“.
Singura cale de reuşită ar fi aceea de a deveni consecvenţi. Nu trebuie să mai plecăm urechea la toate bârfele şi nu trebuie să mai schimbăm strategia şi politicile economice la fiecare ciclu electoral. Să lăsăm viitorului şansa de a descoperi veleităţile prezentului şi să nu mai sacrificăm viitorul de dragul prezentului.
COMMENTS