Valoarea tranzacțiilor prin Mobile Banking la CEC Bank s-a dublat în anul 2022

Valoarea tranzacțiilor prin Mobile Banking la CEC Bank s-a dublat în anul 2022

CEC Bank a înregistrat anul trecut o creștere de circa 2,4 ori a valorii tranzacțiilor derulate prin Mobile Banking în timp ce numărul total de clienți a crescut cu 63%.   

“CEC Bank a înregistrat, în anul 2022, creșteri pe toate liniile în privința utilizării serviciului de Mobile Banking. Anul trecut am avut indicatori mult mai buni decât în anul 2021 atât în cazul numărului de accesări și a numărului de clienți pe de o parte cât și la numărul de tranzacții sau la valoarea acestora, pe de altă parte. Pentru tot mai mulți clienți – fie persoane fizice, fie juridice – se dovedește mult mai comodă efectuarea operațiunilor bancare de pe telefon”, a declarat Mugur Podaru, Director Operațiuni la Distanță CEC Bank. 

CEC Bank a continuat procesul de digitalizare și în anul 2022, implementând noi facilități pentru utilizatorii de Mobile Banking, printre care se numără:

  • Acordarea de credite online (nevoi personale, card de credit și descoperit de cont) direct din aplicație; 
  • Gestionare carduri virtuale Multicurrency și deschidere/închidere conturi curente în alte valute asociate acestui tip de card bancar; 
  • Afișare nume beneficiar (SANB). 

 Serviciul Afișare Nume Beneficiar (SANB) este un serviciu foarte important și util deoarece are ca scop prevenirea fraudelor în rândul clienților care efectuează plăți electronice și reducerea tranzacțiilor eronate generate de introducerea greșită a beneficiarului (a contului IBAN). 

În CEC app, utilizatorii au acces cu un singur tap pe ecran la toate informațiile despre conturile și produsele lor bancare. Totodată, prin funcționalitățile de open banking, clienții au acces la o situație financiară agregată a conturilor pe care le dețin la principalele bănci din sistem. În plus, pentru conturile de la anumite bănci se pot iniția și efectua plăți direct din CEC app. De asemenea, utilizatorii eligibili ai serviciului Mobile Banking pot aplica pentru credite de nevoi personale direct din aplicație și primesc răspunsul și banii pe loc. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0