Hai să nu ne mai concentrăm pe cifre la virgulă și să facem un calcul simplu, care să ne indice unde am ajuns cu datoria publică. Cele aproximativ 100 de miliarde euro raportate la circa 20 milioane de locuitori înseamnă 5.000 de euro de fiecare cetățean. Dacă facem trimiterea la cei vreo 5 milioane de contribuabili, ajungem la o datorie pe cap de persoană responsabilă cu rambursarea de 20.000 de euro. Cam 100.000 de lei de căciulă.
La o dobândă medie de, să zicem, 3,6% pe an, asta înseamnă plăți, fără a da nimic înapoi din banii datorați de statul român, 0,3% pe lună. Sau 300 de lei de fiecare om care lucrează fiscalizat. Salariul mediu ar fi undeva la 3.500 lei lunar dar cel median (cel mai des întâlnit, dar necomunicat oficial) de-abia s-ar duce pe la 3.000 de lei. Simplificat, taxa pe datoria externă deja acumulată, ar fi de 10%.
Adică echivalentă cam cu întregul impozit pe venit la nivel individual. Concret, un român ajunge să dea tot impozitul pe venitul VIITOR pentru plata dobânzilor la sumele DEJA împrumutate pentru consumul TRECUT. Pe scurt, viitorul este deja amanetat. Pentru a mai putea face ceva ÎN VIITOR cu sumele strânse la buget pe baza muncii depuse la nivel național, va trebui să majorăm impozitul aferent, pentru că cel curent a fost amanetat pentru TRECUT.
De reținut, cam jumătate din datorie este în lei și jumătate în valută. La lei nu ne-ar ajuta cu nimic, dar la obligațiile în euro sau dolari n-ar strica să avem un curs de schimb mai bun. La 5 lei/euro, ziceam că datorăm fiecare vreo 50 de mii lei în valută dar la 4 lei/euro am ajunge să datorăm doar 40.000 lei. Adică am putea să achităm aceeași datorie cu impozite mai mici sau să ne rămână bani pentru investiții publice, în loc să plătim doar dobânzi către creditori.
Acum, toată lumea se concentrează pe majorări de salarii sau pensii și neglijează productivitatea muncii din care să se dea salarii, pe baza cărora se plătesc pensii. E oarecum firesc, dar n-ar trebui să uităm de varianta cealaltă, de a ne crește puterea de cumpărare prin întărirea sau măcar consolidarea leilor deja trecuți în contractul de salariu sau decizia de pensie. Poate e mai greu, dar am ajuns într-o fază în care putem și trebuie să încercăm să devenim mai productivi pentru a reduce obligațiile de plată în contul datoriei externe, prin consolidarea cursului de schimb.
Alternativa ar fi să continuăm să ne împrumutăm și să tot acumulăm deficite externe, după modelul grecesc de expandare a consumului, până când nota de plată va exploda. Când nu vom mai putea achita dobânzile, nici măcar prin majorarea obligată a impozitelor. Vom pierde locurile de muncă, indiferent de salariu, iar nivelul de trai se va duce pe tobogan. Odată cu moneda națională, înmulțită excesiv și subțiată de lipsa de acoperire în produse competitive.
Să recapitulăm, VIITORUL ESTE DEJA AMANETAT, am ajuns la limita de taxare pentru a plăti dobânzi, darămite datoria în sine. Ori înțelegem să facem un efort pentru a valoriza moneda națională și a avea de unde să punem bani la cofinanțarea banilor oferiți cu generozitate de UE, pentru dezvoltare și nu pentru consum, ori o ținem pe deficit (acoperit prin noi împrumuturi, dacă le vom mai putea lua) până dăm cu capul de gard. Ați văzut ce cucuie au grecii ?
COMMENTS