Trăim zile confuze, în care România traversează o perioadă care ar putea să-i marcheze existenţa pentru încă jumătate de deceniu. Şi nu în bine! Avem o guvernare văzută prost de către partenerii externi, avem un partid conducător al cărui unic ţel este albirea corupţilor, fiind pe contrasens cu partenerii noştri din UE. Deocamdată avem o situaţie economică stabilă, dar confuză în ceea ce priveşte viitorul. Execuţia bugetară la cinci luni e dezastruoasă faţă de cele din anii anteriori, la momente comparabile. Toată lumea se întreabă de unde vor mai tăia guvernanţii la iminentele rectificări bugetare. Deşi se clamau la scenă deschisă mari investiţii pentru anul curent, menite să fructifice avantajul revoluţiei fiscale marca PSD, rămânem fără vreun kilometru nou de autostradă inaugurat în mandatul actualei guvernări. Şi mai mult de deja angajatele investiţii în domeniul militar, probabil altceva nu vom mai vedea în acest 2018, an de cotitură, în care noi plonjăm din nou spre o criză având politici prociclice.
Contextul internaţional e tensionat iar concurenţa pentru atragerea investitorilor e din ce în ce mai mare, la nivel global. Cu ce îi ademenim noi? Cu un mediu în care proprietatea e pusă sub semnul întrebării, dacă ne gândim şi numai la Pilonul II de pensii private, prins în jocul dea *uite naţionalizarea, nu e naţionalizarea*. Sau la năstruşnicele legi cu dedicaţie pentru duşmanii sectorului bancar: cea referitoare la plafonarea dobânzilor, cea referitoare la limitarea valorii de vânzare de către recuperatori a portofoliilor de neperformante sau cea privind titlurile executorii ale băncilor. Aţi investi într-o astfel de economie? Cu siguranţă v-aţi gândi mult înainte de a mai da drumul la ceva!
Acest lucru ne e confirmat şi de către cei care finanţează investiţiile antreprenorilor: se simte deja un recul în ceea ce priveşte apetitul acestora pentru a accesa linii de finanţare. Cât despre investitorii din mediul extern, chiar la o conferinţă organizată recent am aflat de un grup important care a decis să nu mai aducă în România, aşa cum planificase, 100 de milioane de euro şi să îi plaseze în banca pe care o deţine în România. Ba mai mult, pare destul de decis să îşi vândă participaţia de aici.
Veşti asemănătoare am aflat şi din recentul nostru periplu clujean, unde am stat de vorbă cu investitori de prestigiu care derulează afaceri cu cifre de zeci de milioane de euro anual. Cu toţii văd, local şi naţional, o iminentă sufocare în lipsa unui plan de dezvoltare coerent, pe termen lung. Cu toţii au soluţii dar nu îi ascultă nimeni. În Cluj Napoca situaţia este ceva mai bună, conlucrarea mediu privat – universităţi – administraţie publică părând a fi intrată pe un făgaş mai bun. Dar probleme există şi acolo. Forţa de muncă lipseşte şi sunt aduşi meseriaşi din Vietnam, bine şcoliţi de nişte autorităţi statale care au veleităţi de exportator de muncitori calificaţi. Infrastructura riscă şi acolo să blocheze businessuri. Tot mai mulţi antreprenori caută oportunităţi şi, în momentul în care le găsesc, nu ezită să investească acolo, indiferent că e vorba de Austria, Germania, Vietnam sau Insulele Capului Verde. Şi sunt oameni care ştiu să facă business real, nu dintre cei care plimbă banii pentru a li se pierde urma, cum am văzut destui prin în România. Cum am mai spus, concurenţa e globală: Cluj Napoca nu mai concurează cu Bucureşti sau Iaşi ci şi cu Viena, Munchen sau chiar Seul sau Saigon! Dacă nu vom înţelege asta, vom avea cu toţii de pierdut: mai mult noi, cei de jos, cu salarii muncite, în lei. Pentru că cei care îşi votează privilegii şi libertăţi au de multă vreme câştigurile în euro sau dolari şi nu le pasă nici de ROBOR, nici de inflaţia din România!
COMMENTS