Visa deschide un centru de inovație la Londra și extinde accesul clienților europeni la platforma Visa Developer

Visa deschide un centru de inovație la Londra și extinde accesul clienților europeni la platforma Visa Developer

Visa Inc. anunță lansarea Centrului de Inovație Visa din Londra, situat în sediul central pentru Europa din zona Paddington Basin. Spațiul cu o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați, cel mai mare din rețeaua globală de centre de inovație ale Visa, este un mediu captivant, unde Visa poate lucra direct cu instituții financiare, comercianți și alți parteneri pentru dezvoltarea următoarei generații de soluții de plată.

Pentru a trezi interesul vizitatorilor și a-i implica direct, spațiul cuprinde zone cu demonstrații practice, incluzând aplicații ale internetului lucrurilor (Internet of Things – IoT) pentru automobile și electrocasnice, precum plata asigurării auto sau plasarea unei comenzi la magazinul alimentar prin intermediul frigiderului. Vizitatorii vor experimenta, de asemenea, viitorul comerțului, utilizând realitatea virtuală pentru a-și alege cel mai bun loc pentru următoarea cursă de Formula E și autentificarea biometrică pentru a cumpăra bilete.

De asemenea, Visa a anunțat că dezvoltatorii de tehnologii de tip fintech din Europa vor putea beneficia de avantajele oferite de platforma Visa Developer pentru a crea noi modalități de plată securizate. Dezvoltatorii comercianților, instituțiilor financiare, companiilor de tehnologie și start-up-urilor vor avea la dispoziție un set inițial de interfețe de programare a aplicațiilor de plată (API), kituri de dezvoltare software (SDK) și documentație pentru a crea următoarea generație de aplicații pentru comerț.

“Londra este lider global în domeniul fintech pentru că am avut capacitatea de a combina forța tradițională în domeniul serviciilor financiare cu talentul tehnologic în plină dezvoltare și cu spiritul inovator și antreprenorial. Fiind la rândul meu un antreprenor de succes în domeniul fintech, înțeleg că destul de des companiile au nevoie de puțin ajutor pentru ca esența unei idei bune să devină ceva cu adevărat transformator. Prin urmare, sunt încântat că Visa lansează acest nou centru de inovație la Londra, consolidând astfel reputația noastră de centru global de tehnologie și demonstrând că Londra este deschisă către idei creative și inovație”, a declarat Rajesh Agrawal, viceprimar al Londrei pentru mediul de afaceri.

Noul centru din Londra se înscrie într-o rețea globală de centre și ateliere de inovație situate în puncte fierbinți pe harta tehnologiei, precum Berlin, Dubai, Miami, San Francisco, Singapore, Sao Paulo și Tel Aviv.

“Abordarea noastră în cadrul centrelor de inovație este unică, deoarece în centrul atenției stă colaborarea cu clienții pentru a rezolva probleme reale ale consumatorilor sau ale companiilor prin utilizarea de soluții digitale“, a declarat Jim McCarthy, Vicepreședinte Executiv pentru Inovație și Parteneriate Strategice în cadrul Visa. “Am avut un succes extraordinar cu centrele noastre la nivel global și suntem foarte entuziasmați să deschidem o facilitate ultramodernă și în Europa.“

Pe măsură ce industria plăților migrează dinspre plastic spre digital și noi jucători se alătură entităților implicate în mod tradițional în acest sector, misiunea Visa este de a se asigura că orice dispozitiv, echipament sau wearable conectat la internet poate deveni un mediu securizat pentru comerț. Rețeaua globală de centre de inovație a Visa joacă un rol important în această misiune, prin stimularea inovației și crearea unui mediu care permite Visa să faciliteze interacțiunea, să creeze experiențe și să colaboreze cu o gamă largă de parteneri și clienți.

Visa inc. este o companie internaţională de tehnologii de plată care conectează consumatorii, companiile, instituţiile financiare şi guvernele din peste 200 de ţări şi teritorii prin sisteme de plăţi electronice rapide, securizate şi fiabile. Firma opereză una dintre cele mai avansate reţele de procesare a plăţilor din lume – VisaNet – capabilă să proceseze peste 65.000 de tranzacţii pe secundă, asigurând protecţie împotriva fraudei pentru consumatori şi plăţi sigure pentru comercianţi.

Visa nu este o bancă şi nu emite carduri, nu acordă credite şi nu stabileşte rate sau comisioane pentru consumatori. Cu toate acestea, inovaţiile Visa permit clienţilor instituţii financiare să ofere consumatorilor mai multe opţiuni: să plătească pe loc cu cardul de debit, să plătească anticipat cu cardul prepaid sau ulterior cu un card de credit.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0