Vivid lansează platforma Vivid Beat în România

Vivid lansează platforma Vivid Beat în România

Fintech-ul german Vivid își extinde platforma prin lansarea în România a comunității Vivid Beat, care conectează utilizatorii aplicației din piețele europene prin intermediul conținutului (știri financiare, analize, rapoarte și conținut editorial). Astfel, investitorii aflați la început de drum vor investi împreună cu utilizatorii care au experiență. Conținutul creat va fi disponibil în secțiunea Vivid Beat, împreună cu informații despre activele investiționale, acțiuni, ETF-uri, criptomonede și metale prețioase. În acest fel, investitorii au acces în aceeași pagină la informații și conținut despre portofoliul investițional și performanța  financiară.

“Toți investitorii își doresc să realizeze investiții într-un mod inteligent. Am documentat și învățat felul în care investitorii se informeazăîn acest sens: în primul rând, identifică un activ investițional, vizitează paginile publice care conțin informații specifice și apoi își validează opinia cu ajutorul media și al surselor oficiale. Din experiența noastră, înțelepciunea comună a unui grup și avantajele unei comunități au un impact eficient asupra investițiilor personale. Prin intermediul Vivid Beat, clienții beneficiază de pe urma informațiilor și opiniilor unei comunități selectate”, a declarat Alexander Emeshev, co-fondator Vivid.

Vivid a intrat în România în luna noiembrie a anului trecut și își propune să ajungă pe piață românească la un număr de 30.000 de clienți până la finele anului 2022.

Prin intermediul Vivid Beat, comunitatea de investitori are posibilitatea săîmpărtășească informații despre evoluția piețelor financiare, în egală cu măsură cu experiențele investiționale și sfaturile personale. Aceste schimburi de cunoștințe și experiențe vor stimula modul în care utilizatorii vor începe să investeascăși să economisească, potrivit Vivid. Astfel, Vivid Beat reprezintă o platformă complementară facilităților deja existente, cum ar fi Vivid Classes, secțiune care oferă conținut educațional.

Proiectul Vivid Beat, lansare cu 300 de utilizatori

Platforma Vivid Beat a fost lansată cu o versiune beta prin care echipa editorială Vivid interacționează alături de 300 de utilizatori selectați și încurajați să posteze în mod activ. Toți utilizatorii au avea posibilitatea să interacționeze în mod direct prin intermediul conținutului creat în platformă.

Investitorii își pot crea un profil Vivid Beat prin selectarea unui nume de utilizator și, prin urmare, pot decide dacă preferă un pseudonim sau un nume real. De asemenea, mai multe informații despre utilizatori și portofoliul investițional pot fi oferite în mod opțional, iar furnizarea informațiilor despre investițiile personale rămâne la alegerea investitorilor. În ceea ce privește activele din portofoliul personal, doar informațiile despre Modificările procentuale sunt vizibile comunității pentru a înțelege mai bine succesul investițional. În cazul în care utilizatorii Vivid Beat vor alege săîmpărtășească valoarea portofoliului, acest lucru va fi posibil într-un interval (de exemplu, de la 3.000 de euro la 5.000 de euro, pentru un portofoliu de 4.000 de euro).

Investitorii pot utiliza platforma pentru a scrie postări, comentarii și să împărtășească experiențele și sfaturile personale cu alți utilizatori Vivid. O postare poate avea o lungime de până la 4.000 de caractere și poate fi editatăîn primele 15 minute de la momentul publicării. Membrii comunității pot să urmărească, de asemenea, alți membri ai comunității și să îi eticheteze prin intermediul “Tickers”, care funcționeazăîn mod similar cu hashtag-urile din social media. Astfel, acțiunile, ETF-urile, criptomonedeleși metalele prețioase pot fi etichetate prin intermediul caracterului $.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0