Vodafone a devenit partener premium al ESL, cea mai mare companie de sporturi electronice din lume, și va sponsoriza cele mai importante evenimente ESL, Intel Extreme Masters, ESL One și ESL Pro League. Sporturile electronice înregistrează cea mai rapidă creștere în rândul sporturilor internaționale, turneele ESL desfășurându-se în arene din întreaga lume, în care cei mai buni jucători și echipe la nivel mondial concurează în fața unei audiențe live care însumează milioane de fani.
Colaborarea cu ESL evidențiază modalitatea în care rețeaua Vodafone reunește jucătorii și fanii din cele 25 de țări în care operatorul are peste 500 de milioane de conexiuni mobile, dintre care 104 milioane de conexiuni 4G, și 19 milioane de conexiuni de broadband fix. De asemenea, colaborarea va susține dezvoltarea noilor tehnologii 5G care vor contribui la transformarea jocurilor.
Totodată, Vodafone va colabora cu ESL pentru a sprijini o serie de inițiative care promovează diversitatea și participarea femeilor la activități care țin de sporturile electronice și care sunt dominate, în general, de bărbați. Vodafone va deveni partener premium al competiției de sporturi electronice pentru femei de la evenimentul IEM Sidney din mai 2018 și va colabora cu cele mai cunoscute personalități feminine la nivel mondial pentru a evidenția oportunitățile femeilor de a participa la competiții profesioniste sau de a urma o carieră în industria sporturilor electronice.
Acordul de sponsorizare dintre Vodafone și ESL include o secțiune nouă de difuzare live intitulat „The Vodafone View”, distribuirea de conținut și de publicitate, precum și branding și activări la evenimente. Mai multe informații sunt disponibile pe playfaster.vodafone.com, platforma globală dedicată sporturilor electronice și parteneriatului dintre Vodafone și ESL.
În România, potrivit sondajului global „LivePanel” realizat de GroupM în 2017, 21% dintre respondenți joacă zilnic jocuri video online. În timpul săptămânii, 24% dintre aceștia alocă între 30 și 60 de minute pentru jocurile video, iar în timpul weekendurilor, 28% alocă între 60 și 120 de minute pentru această activitate. 40% dintre respondenți joacă jocuri video pentru relaxare, 33% pentru divertisment și 21% din pasiune. De asemenea, 20% dintre respondenți cumpără cel puțin un joc video în fiecare an. Sondajul a fost realizat pe baza răspunsurilor a 3.000 de utilizatori de internet.
Una dintre cele mai recente inițiative ale Vodafone România în domeniul jocurilor este lansarea, în octombrie 2017, a jocului mobil „RaceReady Vodafone” ce oferă lecții de condus defensiv pe Transfărăgășan pentru toți utilizatorii, acestea fiind realizate de campionul de raliu Titi Aur. Vodafone a organizat o întrecere live pe cel mai spectaculos drum din țară, între campionul de raliu Titi Aur, aflat la volanul unui autoturism, și gameri români care au concurat în timp real în cadrul jocului mobil, pe replica virtuală a traseului, prin intermediul conexiunii Supernet 4,5G.
În primele două săptămâni de la lansare, „RaceReady Vodafone” a fost descărcat de peste 150.000 de utilizatori care au jucat, până în prezent, 298.376 de curse ce însumează un timp total de 978 de zile. Jocul „RaceReady Vodafone” este disponibil gratuit pentru telefoanele și tabletele cu sistem de operare iOS și Android.
COMMENTS