Vodafone România a inaugurat astăzi primul centru de excelență din cadrul Universității Politehnica din București (UPB). Sub titulatura Vodafone Innovation Hub, acesta este un concept multidisciplinar, bazat pe activități didactice, de cercetare și de susținere a startup-urilor, reunind, astfel, o serie de preocupări academice din domeniul electronicii, telecomunicațiilor și tehnologiei informației. Totodată, Vodafone Innovation Hub este un incubator de cercetare, dezvoltare și inovare în zonele de interes 5G/6G, IoT/IoE, AI, MPN, Open RAN, Edge Computing și robotică.
„În 25 de ani, de când Vodafone este prezentă în România, nu am încetat să investim în societate și în educație prin proiecte pe care le-am susținut, prin inovație și tehnologie, prin parteneriate puternice precum acesta. Trăim într-o lume dinamică, tehnologia evoluează într-un ritm alert, iar rolul Vodafone este să investească în generația de mâine. Onorăm această promisiune prin laboratorul inaugurat astăzi. Este mai mult decât o investiție strategică, este o garanție că cei mai buni specialiști pot să ofere educație continuă și să formeze noi profesioniști. Politehnica este unul dintre centrele de excelență care ajută România să rămână în vârful clasamentelor în materie de IoT, AI, Open RAN și tehnologii ale viitorului, iar Vodafone este unul dintre cei mai mari promotori ai digitalizării României”, a declarat Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România.
„Universitatea Politehnica din București este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai importanți formatori de ingineri înalt specializați din regiune, poziție care face ca absolvenții noștri să fie foarte căutați de marile companii angajatoare. Este o poziție privilegiată care nu ar fi fost posibilă fără parteneri dedicați educației, cercetării și digitalizării, cum este Vodafone România. Prin acest parteneriat, compania încurajează inovația și dezvoltarea profesională și consolidează obiectivele noastre comune, anume de a rămâne la vârful inovației și de a oferi studenților, masteranzilor și doctoranzilor acces la tehnologii de ultimă generație și la soluții digitale avansate, care îi ajută să își dezvolte proiectele la cel mai înalt nivel”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București.
Vodafone Innovation Hub pune la dispoziția studenților, masteranzilor și doctoranzilor din cadrul UPB o serie de tehnologii inovatoare, astfel încât aceștia să poată face cercetare la cel mai înalt nivel, atât pentru tezele finale, cât și pentru laboratoarele săptămânale sau orice alte proiecte, cum ar fi sesiunile științifice sau competițiile internaționale. Printre cele mai importante tehnologii puse la dispoziție de Vodafone România, prin intermediul acestui hub, se numără: o rețea 5G de tip New Radio și NB-IoT, senzori avansați pentru aplicații medicale sau pentru monitorizarea inteligentă a mediului înconjurător, sisteme de dezvoltare IoT și 5G, algoritmi de inteligență artificială (AI) folosiți în telecomunicații și în aplicații IoT, precum și algoritmi de procesare automată a imaginilor sau a sunetului, drone, soluții de tip geamăn digital bazate pe realitate augmentată/virtuală (AR/VR/XR), sisteme de comunicații deschise de tip Software Defined Radio (SDR), robotică, nanosateliți, dispozitive de analiză a rețelelor mobile și a spectrului radio, terminale mobile de test, calculatoare pentru procesarea unor volume mari de date și sisteme de imprimare 3D.
Vodafone Innovation Hub este conceput pentru a oferi acces la tehnologie și resurse pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători din cadrul UPB. Totodată, scopul principal este acela de a servi ca un hub pentru ideație și creație, laboratorul putând găzdui și studenți de la alte universități din țară care au parteneriate sau proiecte de cercetare comune cu UPB.
Inaugurarea centrului de excelență Vodafone Innovation Hub face parte din Memorandumul de Colaborare semnat de Vodafone și UPB în 2022. Acest acord vizează creșterea calității educației și susține tranziția accelerată spre abilitățile și capabilitățile digitale și folosirea tehnologiei avansate în mediul academic. Memorandumul include și implementarea unor proiecte specifice cercetării, dezvoltării, transferului tehnologic și creșterea calității educației și formării profesionale pentru dezvoltarea capitalului uman.
COMMENTS