Vodafone România a primit în mod oficial certificarea Top Employer 2020 din partea Top Employers Institute, o autoritate globală în ceea ce privește recunoașterea excelenței în practicile organizaționale de resurse umane. Această nominalizare a avut loc în urma unei evaluări detaliate desfășurate pe parcursul câtorva săptămâni și care urmărește zece teme esențiale din politica de HR și bunele practici ale companiilor audiate, teme pe care fiecare angajator de top ar trebui să le ia în considerare pentru asigurarea bunăstării și dezvoltării favorabile ale salariaților.
„Este o onoare pentru noi să fim considerați angajator de top, mai ales atunci când această recunoaștere vine din partea unei organizații cu reputație la nivel mondial în acest domeniu, așa cum este Top Employers Institute. Această reușită este rezultatul unui țel pe care l-am urmărit și pentru care ne-am străduit din totdeauna, anume să asigurăm practici excepționale de resurse umane pentru toți angajații, precum și pentru toți candidații noștri. În primul rând, această certificare oferită companiei Vodafone România reprezintă dovada clară a performanței noastre susținute în ceea ce privește operațiunile de resurse umane și grija permanentă de a asigura cele mai bune practici în acest domeniu. La Vodafone suntem ca o mare familie, unde succesul unuia dintre membri reprezintă succesul întregii companii, și sunt foarte mândră de echipa noastră! Totodată, acest program de certificare permite organizației noastre o mai bună evaluare, ceea ce va duce la îmbunătățirea mediului nostru de lucru, aceasta fiind o prioritate pe agenda Vodafone”, a afirmat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone și UPC România.
Top Employers Institute este o organizație cu o istorie de peste 25 ani, recunoscută la nivel mondial pentru practicile de evaluare și metodologiile utilizate pentru audit. Până în prezent, Institutul a certificat peste 1.600 organizații din 119 țări/regiuni, cu impact asupra a 6.900.000 de salariați din întreaga lume. Pentru a obține statutul de Top Employer, un angajator trebuie să treacă mai întâi printr-un proces atent de verificare și apoi o evaluare care constă, în principal, în peste 100 de întrebări ce fac referire la 600 de practici de „People Development”. Practicile examinate acoperă zece teme mari de HR, precum: cultura organizațională, planificarea forței de muncă, strategia de talent, atragerea de talent, on-boarding, învățare și dezvoltare, managementul performanței, dezvoltarea de leadership, compensații și beneficii, managementul carierei și al succesiunilor.
Vodafone este un important angajator în piața locală, cu numeroase premii și recunoașteri obținute de-a lungul anilor pentru practicile superioare de HR, pachetele complexe de beneficii pentru angajați și oportunitățile de dezvoltare oferite în cadrul companiei, dintre care amintim: Cel mai bun angajator din România în 2019 potrivit BestJobs, dar și una dintre primele zece companii în Topul celor mai doriți angajatori în 2018 și 2019, clasament realizat de către Catalyst Solutions.
Mai multe detalii despre Top Employers Institute sunt disponibile aici.
COMMENTS