Vodafone reinventează televiziunea digitală: colaborare exclusivă, în domeniul telecomunicațiilor, cu Disney și noul serviciu Vodafone TV+

Vodafone reinventează televiziunea digitală: colaborare exclusivă, în domeniul telecomunicațiilor, cu Disney și noul serviciu Vodafone TV+

  • Colaborarea exclusivă dintre Vodafone, în calitate de operator lider de telecomunicații, și Disney, prin platforma Disney+, subliniază angajamentul comun de a oferi clienților o experiență de divertisment completă și acces la titluri emblematice din portofoliul Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, FX și National Geographic,
  • Cu Vodafone TV+, consumatorii se pot bucura de o experiență de divertisment nouă și interactivă, cu noi oportunități pentru a controla programele TV preferate, de pe orice tip de dispozitiv, din orice loc s-ar afla, folosind orice tip de conexiune la internet .

Vodafone România anunță două premiere pentru piața de telecomunicații din România. Vodafone, în calitate de operator lider de telecomunicații, a intrat într-un parteneriat strategic și exclusiv cu Disney+ în România. De acum, clienții care dețin un abonament mobil Vodafone vor avea acces la Disney+ printr-o ofertă specială. Disney+ oferă o selecție diversă de seriale originale apreciate de critici, show-uri TV, filme de succes și producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, FX și National Geographic, pentru o experiență de divertisment de neegalat. Clienții care aleg serviciul Disney+ pentru o perioadă contractuală de minimum 12 luni se vor bucura de primele 3 luni cadou.

„Suntem încântați să ne unim forțele în exclusivitate cu Disney+, un brand emblematic și un lider în domeniul divertismentului global. Această colaborare subliniază angajamentul nostru de a aduce cele mai bune produse și servicii pe piața de telecomunicații din România. Colaborarea dintre Vodafone și Disney+ reprezintă o oportunitate importantă pentru consumatori și ne bucurăm că, împreună cu noul serviciu Vodafone TV+, putem să le oferim o experiență de divertisment unică, ușor accesibilă și diversificată într-un univers de conținut premium, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele”, a declarat Nedim Baytorun, Directorul Diviziei Consumer, Vodafone România.

“Colaborarea noastră cu Vodafone România marchează un moment semnificativ pentru Disney+ în Europa Centrală și de Est. Suntem încântați că vasta bază de abonați Vodafone România va avea acum acces la conținutul exclusiv și de înaltă calitate al Disney+, inclusiv la seriale premiate cu Emmy® și apreciate de critici, cum ar fi Shōgun și Ursul de la FX, oferind o experiență de divertisment excepțională”, a declarat Marlena Pasowski, Head of Partnerships, Disney.

Totodată, prin Vodafone TV+, noul serviciu de televiziune, Vodafone reinventează modul în care consumatorii pot urmări programele TV preferate și pot înlătura toate barierele legate de locul și momentul de consum sau de dispozitivul folosit. Cu Vodafone TV+, utilizatorii au acces neîntrerupt, la peste 100 canale TV, pentru toată familia, plus conținut video on demand cu filme, seriale sau documentare. Mai mult, clienții pot controla ce și când doresc să vadă, având posibilitatea de a pune pauză în timpul vizionării emisiunilor TV și a transmisiunilor live sau de a le înregistra, pentru a le relua mai târziu.

Vodafone TV+ oferă mobilitate completă pe smartphone, tabletă, laptop, smart TV sau televizor obișnuit care poate fi conectat la acest serviciu printr-un streaming media player. Serviciul oferă și mai mult confort, pentru că nu necesită instalare sau cabluri. Vodafone TV+ poate fi folosit cu orice conexiune la internet, indiferent de furnizor, și este disponibil inclusiv atunci când călătorești în alte state ale Uniunii Europene. Clienții Vodafone TV+ se pot bucura de toate aceste beneficii cu un singur abonament.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0