Vodafone România deschide un nou Centru de Relaţii cu Clienţii în Pitești și creează locuri de muncă pentru 150 de tineri, studenți și absolvenți. Echipele din noul centru vor deservi atât clienții persoane fizice, cât și companii. Procesul de recrutare va începe în luna martie 2017.
“Vodafone România este primul operator de telefonie mobilă care a înființat un serviciu de relații cu clienții, în 1998, și care investește constant în îmbunătățirea experienței clienților. De-a lungul istoriei noastre de 20 de ani pe piața din România, am dezvoltat permanent această divizie de business, iar deschiderea noului centru de relații cu clienții din Pitești este un pas firesc în acest sens. Continuăm să investim în perfecționarea și formarea tinerilor care ni se alătură la Pitești și care vor avea, astfel, șansa de a începe o carieră într-una dintre cele mai importante și inovatoare companii din țară”, a declarat Ana Alexe (foto), Director Customer Operations, Vodafone România.
Pentru formarea echipei Centrului de Relaţii cu Clienţii din Pitești, Vodafone România va recruta persoane cu foarte bune abilităţi de comunicare și de utilizare a calculatorului, precum și cu capacitate de învățare rapidă. Cei care vor deveni angajați vor beneficia de un mediu de lucru la cele mai înalte standarde și de o pregătire amănunţită, prin intermediul unor programe de training și de dezvoltare a competențelor.
Vodafone România operează deja mai multe centre mari de relații cu clienții în București, Brașov și Craiova, la care se alatură centre regionale de dimensiune mai mică în Iași și Bacău.
Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe.
Vodafone are divizii în 26 de țări, 49 de rețele partenere în întreaga lume și operațiuni de broadband fix în 17 țări. La 31 decembrie 2016, Vodafone avea 470 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 14,3 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.
COMMENTS