Am repus recent pe tapet o problemă la fel de importantă precum supraîndatorarea populației – “trădată” de cantitatea mare de credite neperformante – cea a segregării sistemului bancar. Această chestiune se referă la faptul că există bănci care nu lucrează unele cu altele, nu au linii, ceea ce le determină să fie supralichide, cu prețul afectării profitabilității.
Iar în condițiile în care sunt bănci ce atrag bani de pe piața interbancară la dobânzi peste medie și plasamentele le realizează tot cu gândul de a nu rămâne nelichide, taxa pe lăcomie/active – redenumită de stimulare a hărniciei – tot e pe cale să facă victime la nivelul băncilor mici, fiindcă nu e legată de profitabilitatea generată de ele.
Așadar, ministrul finanțelor a venit cu precizări că taxa clawback /Robin Hood, zisă pe lăcomie/active, va fi “redesenată” ca să încurajeze hărnicia. Cei care finanțează economia reală vot fi scutiți de plata ei. Și cu această ocazie se observă intenția de a determina băncile “sistemice” să fie direcționate spre finanțarea unor proiecte considerate “reale”, în așa fel încât unele vor regreta că au fost incluse în această categorie, fiindcă fie că acordă finanțări în zonele indicate, fie plătesc taxa tot prost vor ieși.
Dar nu acesta e subiectul discuției, ci acela că “nesistemicele”, cu linii segregate și constrânse să aleagă active care să le permită să se replieze rapid în lichiditate, nu vor putea să finanțeze niciun moment economia reală. Taxa pe lăcomie/active/de stimulare a hărniciei tot tinde să le îngroape și perspectiva de a mai avea doar 10-12 bănci peste 20 de ani se păstrează.
Ceea ce mai merită remarcat e legat de Prima Casă. Aici există garanția statului în caz de default al creditului, dar ipoteca “de stat” nu se poate refinanța. Chiar dacă programului i s-a pus eticheta de funcțional. Și într-un asemenea context nu e suficient pentru bănci că dau credite garantate de stat, mai e nevoie să facă rost și de titluri ale statului pentru refinanțare.
Dacă programul Prima Casă e recunoscut ipotecile ar trebui acceptate la refinanțare, iar dacă se acordă pentru acestea permisiunea e necesar să fie admise și cele private. Dacă ne întoarcem în timp, în perioada interbelică, se poate vedea că nu erau acceptate la refinanțare doar efectele datoriei publice. Și dacă ne uităm la piața britanică cum se refinanțează ipotecile, imaginea e și mai clară.
COMMENTS