Work Service Group a preluat 55% din acțiunile a 4 companii din Grupul APT care oferă servicii de resurse umane

Work Service Group a preluat 55% din acțiunile a 4 companii din Grupul APT care oferă servicii de resurse umane

În luna iunie 2017, Grupul APT a semnat un contract de vânzare cu Work Sevice Group, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de resurse umane din Europa Centrală și de Est. Conform acestui contract, Work Service Group a preluat 55% din acțiunile a 4 companii din grupul APT: APT Resources & Services SRL, APT Human Resources SRL, APT Broker SRL și APT Finance Broker SRL. În urma acestei tranzacții, în ultimul trimestru din 2017, cele două companii APT care oferă servicii de resurse umane vor fi intergrate în brandul Work Service, iar serviciile de intermediere financiară își vor desfășura activitatea sub brandul Finance Care, parte integranta a Work Service Capital Group.
Celelalte 2 companii din grupul APT, APT New Business Solutions SRL și APT Evolution SRL, care furnizează servicii de marketing și comunicare, evaluare profesională a angajaților, programe de dezvoltare pentru angajați și dezvoltare de software nu au făcut obiectul acestei tranzacții și își vor continua operațiunile sub brandul APT.
Managementul celor 4 companii integrate în Work Service va fi asigurat de către actualul CEO,  Sorina Donisa, care va rămâne și acționar, alături de Wojciech Mora, reprezentantul Work Service în România.
Această achiziție reprezintă o confirmare a performanței brandului APT pe piața serviciilor profesionale din România. Integrarea va oferi companiilor APT mai multă experiență și oportunități de creștere și de a adăuga valoare serviciilor livrate către partenerii săi.
“România este o piață importantă pentru noi, în care ne punem mari speranțe. Este o țară care are foarte multe lucruri în comun cu Polonia, țara de origine a Work Service Group. În prezent, țările noastre sunt leader din perspectiva dezvoltării economice, nu doar în regiunea Europei Centrale, ci chiar la nivelul Uniunii Europene. Boom-ul economic și investițiile recente necesită resurse umane adecvate pentru antreprenori. Aici vedem noi misiunea noastră. Fiind cea mai mare companie de resurse umane din regiunea Europei Centrale și de Est, în prezent asigurăm angajarea a peste 300,000 angajați anual și sprijnim 3,000 clienți în activitatea lor curentă. Suntem convinși că know-how-ul nostru internațional și practicile dezvoltate pe piețele din întreaga regiune vor conduce la utilizarea formelor flexibile de muncă, optimizarea costurilor și atragerea candidaților necesari. Datorită disponibilității din ce în ce mai scăzute a angajaților și a scăderii ratei șomajului, atragerea angajaților potriviți va reprezenta un avantaj competitiv cheie. De aceea noi reprezentăm în prezent una dintre cele mai mari forțe de recrutare din aceasta parte a Europei, prin care vom putea oferi cele mai bine servicii clienților nostri.” – declară Maciej Witucki, President of the Management Board of Work Service S.A.
“Suntem prezenți în 16 tări din Europa și una dintre companiile noastre își desfășoară activitatea chiar și în China. Work Service Group este cel mai mare furnizor de servicii de resurse umane în aceasta parte a continentului, astfel încât a fost natural pentru noi să alegem România, care este cea de-a șaptea țară din Uniunea Europeană din perspectiva numărului de locuitori. Noi am pornit de la zero și în ultimii 18 ani am construit un brand puternic care este recunoscut de către candidați, angajatori și investitori. Suntem listați la două burse de valori: în Varșovia și în Londra; avem aproximativ 18% cotă de piață în domeniul resurselor umane, fiind numarul 1 în Europa Centrală. Cu toate acestea, măsura reala a succesului nostru este dată de furnizarea de locuri de muncă pentru mai mult de 1 milion de persoane precum și construirea unor relații pe termen lung cu partenerii noștri de afaceri. Acest lucru a fost posibil mulțumită schimbului de cunoștințe între experții nostri și, ceea ce este cel mai important, un serviciu de încredere. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără alegerea unei echipe potrivite și a oamenilor fantastici care stau în spatele fiecărui contract semnat și proiect finalizat, asgurând astfel satisfacția clienților noștri. Sper că activitatea noastră în România se va derula într-o manieră similar cu cea din Ungaria, unde după doi ani de prezență am devenit leader de piață.” – declară Tomasz Misiak, the Co-Founder and the President of the Supervisory Board of Work Service S.A.
Serviciile de consultanță pentru vînzători au fost asigurate de către echipa Access Business Solutions (ACCESS), coordonată de catre Selcuk Saldirak, care a sprijinit cu success APT atât în pregătirea vânzării cât și pe parcursul tuturor etapelor tranzacției.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0