Xerox a fost desemnată drept una dintre cele mai inovatoare companii din lume, pentru al cincilea an consecutiv, în cadrul topului 100 Global Innovators. Raportul, realizat de Clarivate Analytics, parte, în trecut, a Thomson Reuters, a desemnat cele mai inovatoare companii și instituții la nivel global din 2016, prin analiza datelor proprietare. Acest program era cunoscut sub numele de Thomson Reuters Top 100 Global Innovators.
“Încă de la fondarea companiei, în urmă cu 100 de ani, Xerox s-a bazat pe inovație”, spune Steve Hoover (foto), CTO Xerox. “Avem peste 12.000 de brevete active în Statele Unite și ne concentrăm pe găsirea unor noi soluții de îmbunătățire a fluxurilor de lucru din birouri, în format digital sau pe hârtie. Totodată, dezvoltăm noi moduri de a imprima nu doar pe hârtie, ci chiar direct pe obiecte, sau de a imprima componente electronice pentru etichete și ambalaje inteligente.”
În decursul acestui an, Xerox va lansa 29 de noi produse. Compania se concentrează pe consolidarea poziției sale de lider global privind tehnologia de imprimare digitală și servicii de imprimare care ajută clienții să optimizeze modul în care comunică, se conectează și lucrează.
“A fost un an extraordinar pentru Xerox și pentru echipa noastră de inovare”, a adăugat Hoover. „Suntem, în continuare, unul dintre cei mai activi 20 de beneficiari de brevete din lume și lansăm produse cu adevărat inovatoare, cum ar fi presa de producție Xerox Brenva HD Inkjet, echipamentul de imprimare cu inkjet Direct to Object, soluția de imprimare multifuncțională Xerox Healthcare sau imprimanta color A4 6515. De asemenea, Alex Hegyi, cercetător la PARC, a fost inclus în lista inovatorilor de sub 35 de ani, în clasamentul realizat de MIT Technology Review.”
În cadrul laboratoarelor de cercetare, PARC lucrează la o serie de proiecte, cum ar fi dezvoltarea de senzori wireless “Peel-and-Stick” pentru Ministerul Energiei din Statele Unite și vehicule autonome pentru mediul aerian, prin intermediul unei subvenții DARPA. În Europa, cercetătorii au dezvoltat Smart Scan, o aplicație mobilă care ușurează interacțiunea și gestionarea unor sisteme și produse complexe.
Xerox este o companie de 11 miliarde de dolari și unul dintre liderii industriei de tehnologie, care inovează modul în care lumea comunică, se conectează și lucrează.
COMMENTS