Ziua Evaluatorului 2019

Ziua Evaluatorului 2019

În data de 6 septembrie 2019, ANEVAR și cei doi parteneri ai săi: Asociația Română a Băncilor și Institutul Bnacar Român au organizat o conferință cu participare internațională: „Viitorul evaluării pentru garantarea creditelor”.

Președintele ANEVAR, Dana Ababei s-a adresat participanților în deschidere, apoi i-a invitat să ia cuvântul pe Nicholas Talbot – CEO al IVSC Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare, organizație care include 130 de asociații membre, dintre care 54 din Europa, Oana Bălănescu – Expert principal Direcţia Reglementare şi Autorizare BNR și pe Krzysztof Grzesik – Preşedintele Grupului European al Organizaţiilor de Evaluatori – TEGoVA  organizație care include 72 de asociții membre, din 37 de țări.

Dana Ababei și Scott Robinson

Dana Ababei și Scott Robinson

Evenimentul a continuat cu prezentările:

  • Sistemul bancar românesc. Perspective privind creditarea și evaluarea garanțiilor bancare

Gabriela FOLCUȚ – Director executiv Asociaţia Română a Băncilor

  • Viitorul evaluării pentru garantarea creditelor

Scott ROBINSON – MAI, SRA, AI-RRS, AI-GRS, Președinte al Appraisal Institute USA 2016 

  • Evaluarea activelor necorporale pentru garantarea împrumutului 2019

William A. HANLIN  – Președinte & CEO Board Member al  International Association of Certified Valuation Specialist – IACVS, Canada 

  • Trecem în revistă…10 lucruri și 10 întrebări

Cristina GRIGORESCU – Vicepreședinte ANEVAR 

  • Trecutul, prezentul și viitorul evaluării în Mexic

Rodrigo PENA PORCHAS – Președinte al Federacion de Colegios de Valuadores – FECOVAL, Mexic

  • Reglementări internaționale și naționale actuale privind diminuarea riscului de credit și evaluarea garanțiilor bancare în Ucraina

Prof. Dr. Valery V. YAKUBOVSKY –  MRICS, REV, Vicepreședinte PUAVS (Asociația Pan – Ucrainiană a specialiștilor în evaluare)

  • Capitalul privat românesc

Sorin PÎSLARU – Redactor Șef Ziarul Finaciar

  • Evaluarea pentru garantarea împrumutului. Realități spuse și nespuse

Radu TIMBUȘ– Membru al Comisiei de Etică și Disciplină a ANEVAR

În același cadru profesional festiv s-au semnat două Acorduri de Colaborare între ANEVAR și alte două asociații: Dana Ababei a reprezentat ANEVAR, în calitatea sa de Președinte. A fost prelungită perioada de valabilitate a Acordului cu Appraisal Institute USA, iar cel care a reprezentat această instituție a fost Scott Robinson – MAI, SRA, AI-RRS, AI-GRS, Președinte al AI în 2016. Cel de al doilea Acord  a fost semnat cu Rodrigo Pena Porchas, Președintele Federatiei de Asociatii de profil din Mexic, Federacion de Colegios de Valuadores – FECOVAL.

Ziua a continuat cu cea de-a 4-a ediție a Galei Premiilor ANEVAR.

Anunțăm cu bucurie și mândrie numele personalităților și ale organizațiilor premiate. Toți cei care au primit trofeul ANEVAR au contribuit activ și semnificativ la evoluția profesiei de evaluator și a Asociației și fac parte din viața noastră profesională.

 

Dana Ababei și Rodrigo Pena Porchas

Dana Ababei și Rodrigo Pena Porchas

Astfel, premiile au fost acordate după cum urmează:

✅ Premiul ”Alexandru Gheorghiu” – Mihai CĂRUNTU, senior analyst corporate finance, BRD Groupe Societe Generale

✅ Premiul pentru o carieră de valoare – Iulian ȘTEFĂNESCU, lector ANEVAR

✅ Premiul pentru colaborarea remarcabilă cu ANEVAR – TEGoVA (The European Group of Valuers’ Associations)

✅ Premiul pentru sprijinirea profesiei de evaluator:

  • ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A BĂNCILOR
  • Adrian VASCU, Președinte ANEVAR 2007-2008 și 2014-2015
  • Ion MIHĂILESCU, Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România, între 2004-2011
  • Ion OLARU – Fost Președinte al Filialei Brașov și membru CED

✅ Premiul pentru cel mai apreciat speaker – Cecilia DAN, fost Senior Valuer CMF Consulting S.A, în prezent, Inspector la Departamentul de Verificare si Monitorizare ANEVAR

✅ Premiul pentru cel mai bun articol din revista „Valoarea, oriunde este ea” în 2018 – Cristina GRIGORESCU, Vicepreședinte ANEVAR

✅ Premiul Președintelui ANEVAR, Dana Ababei: IROVAL (Institutul de Cercetare în Evaluare)

Îi felicităm pe toți cei care ne-au fost alături de-a lungul timpului și le mulțumim asigurându-i că ne străduim să ne desfășurăm activitatea astfel încât cei ce vor fi aici peste ani să fie mândri de noi, aşa cum suntem noi, astăzi, mândri de înaintașii noştri!!

Conferința Internațională „Viitorul evaluării pentru garantarea creditelor”

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0