Compania aeriană HiSky anunță o zi exclusivă de reduceri dedicate pasagerilor care intenționează să călătorească, primăvara aceasta, alături de cineva drag, către destinațiile internaționale operate de companie. Oferta denumită „Celebrate Love” va fi lansată cu ocazia zilei de 14 februarie, celebrată internațional drept Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiților.
În cadrul promoției, va fi aplicată o reducere de 20 de euro din valoarea fiecărui bilet, cu condiția rezervării unei călătorii pentru două persoane, în aceeași dată, către aceeași destinație. Astfel, pentru o călătorie dus-întors un cuplu va beneficia de o reducere de 80 de euro la prețul biletelor. Oferta este valabilă timp de doar 24 de ore, în ziua de marți, 14 februarie 2023, iar biletele pot fi utilizate pentru călătorii în sezonul de primăvară, în perioada 15 februarie – 31 mai 2023.
„În ultimii ani, Ziua Îndrăgostiților a devenit o sărbătoare din ce în ce mai populară și în partea noastră de lume, mai ales în rândul celor tineri. Deși nu se numără printre sărbătorile tradiționale, cred că o zi în care să ne arătăm afecțiunea față de persoanele importante din viața noastră este mai mult decât binevenită. Deși tocmai am încheiat o perioadă de reduceri, am considerat că merită să lansăm această ofertă, pentru o zi. Ne adresăm în primul rând tinerilor, care obișnuiesc să își pregătească surprize cu această ocazie și care dispun, de regulă, de un buget limitat de călătorie. Le oferim astfel ocazia unei excursii în cuplu sau alături de prieteni, în cea mai frumoasă perioadă a anului pentru destinațiile din Europa. Am luat decizia ca datele de călătorie să fie înainte de începutul sezonului de vară pentru că acesta este un interval în care și prețurile serviciilor de cazare, masă și acces la obiectivele turistice sunt mai scăzute.”, a explicat Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Persoanele care vor rezerva bilete în cadrul campaniei vor putea călători cu HiSky pe una dintre cele 14 rute internaționale pe care operatorul aerian le are în portofoliu, cu plecare din București, Cluj-Napoca, Iași, Baia Mare și Chișinău. În funcție de aeroportul de plecare, pasagerii vor putea alege să călătorească, la preț redus, către Tel Aviv, Paris, Malaga, Dublin, Bruxelles, Milano, Veneția sau Frankfurt.
În plus față de reducerile anunțate, aceeași ocazie a Zilei Îndrăgostiților, operatorul aerian va desfășura pe pagina oficială a companiei de pe o rețea de socializare și un concurs, în urma căruia vor fi oferite bilete de avion gratuite.
Compania aeriană HiSky operează zboruri regulate din România și Republica Moldova către destinații interne și internaționale, precum și zboruri în regim charter în parteneriat cu principalele agenții de turism. Începând cu sezonul de vară 2023, HiSky va începe operarea de curse pe distanțe lungi, fără escală, cu două aeronave noi Airbus A321neo LR care vor intra în flota companiei.
Biletele incluse în campanie pot fi rezervate pe site-ul operatorului aerian www.hisky.aero.
COMMENTS